"Rădăcinile" şi "ispitele" Marianei Gavrilă
Sala albastră a hotelului Continental din Oradea a găzduit vineri seara evenimentul prilejuit de lansarea a două cărţi ale jurnalistei Mariana Gavrilă, intitulate "Rădăcini", respectiv "Ispita Episcopului". La eveniment au luat parte cunoscuţi, prieteni, oameni politici, dar şi colegi de breaslă ai autoarei. Pentru aceasta, ziua de vineri a avut o dublă semnificaţie, Mariana sărbătorindu-şi şi ziua de naştere.
Obişnuită să scrie zilnic despre vieţile şi întâmplările altora, când cu patimă ascunsă, când cu indiferenţă evidentă, jurnalista Mariana Gavrilă şi-a alcătuit, nu de mult, la îndemnul editurii Arca, un volum din scrierile sale dedicate cotidianului, intitulat "Rădăcini". Volumul a fost primit cu interes de cititori, colegi şi critică, nimeni nu a trecut indiferent peste el. Mariana nu s-a oprit, însă, aici, ci a pregătit şi o a doua carte în rândurile căreia relatează o întâmplare cutremurătoare din existenţa ei. Aşa cum o descrie Mircea Bradu, directorul Editurii Arca, "Ispita Episcopului" scoate la iveală virtuţi literare evidente, dar are, spre meritul autoarei, în fiecare literă o tulburătoare sevă jurnalistică, suflul agitat al unui reportaj sentimental, amar, protestatar, cu sabia destinului deasupra capului. "Cartea se citeşte cu sufletul la gură, pentru că zbaterea femeii cu nume parcă ales dintre nume este lovită la fiecare pas de canoanele şi dogmele ce stăpânesc viaţa noastră cea de toate zilele", recomandă Mircea Bradu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.