"Ordonanţa Boc" scoate pe tuşă zeci de medici
Ordonanţa dată de Guvernul Boc, prin care se interzice cumularea pensiei cu salariul de la stat, are efecte neaşteptate. Peste 1.000 de medici din România cumulează pensia cu veniturile de la unităţile medicale de stat. Majoritatea sunt în spitalele militare, aceştia ieşind la pensie în momentul intrării României în NATO.
Avertismenul lui Astărăstoae
Potrivit OUG nr. 230/2008, "persoanele care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă cumulează pensia cu venituri obţinute din exercitarea unor funcţii remunerate în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, au obligaţia de a opta între suspendarea plăţii pensiei şi încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă". În termen de 30 de zile de la data suspendării plăţii pensiei, în condiţiile OUG nr. 230/2008, persoanele care cumulează pensia cu venituri obţinute din exercitarea unor funcţii remunerate de la bugetul de stat sunt obligate să restituie ajutoarele, plăţile compensatorii sau alte drepturi primite la data pensionării. Aceasta este o prevedere aproape imposibil de aplicat! Preşedintele Colegiului Medicilor din România a avertizat că, în cazul în care actul normativ se aplică, efectele vor fi dintre cele mai grave. "Dacă ordonanţa va fi aplicată, cele 10 spitale militare existente în toată ţara vor pune lacătul pe uşă". Şi la Spitalul Militar "Avram Iancu" din Oradea, situaţia este complicată. Comandantul unităţii, doctorul Gheorghe Botoş, a refuzat să comunice numărul cadrelor militare în rezervă care activează ca medici, asistenţi medicali ori personal administrativ, motivând că această informaţie este secretă. Cu toate acestea, surse militare au afirmat că, în cazul acestei unităţi, din aproximativ 60 de medici doar trei sunt civili, restul provenind din rândul ofiţerilor Ministerului Apărării şi din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
29 de doctori pun stetoscoapele în cui!?
De asemenea, şi în celelalte spitale din judeţul Bihor activează câteva zeci de medici pensionari. Emil Popovici Muţ, managerul Spitalului Clinic Judeţean Oradea, ne-a informat că, în cadrul unităţii pe care o conduce, sunt angajate trei cadre medicale cu statut de pensionari.
Un caz fericit este la Spitalul de Pneumoftiziologie din Oradea: "Nu avem niciun medic pensionar angajat. Avem o echipă tânără de cadre medicale", ne-a declarat managerul Dacian Foncea. Potrivit purtătorului de cuvânt al Autorităţii de Sănătate Publică Bihor, dr. Dorel Ţîrţ, în unităţile sanitare din judeţ sunt 29 de medici care vor trebui să aleagă între pensie şi salariul de bugetar. "Dintre aceştia, 15 medici pensionari sunt în unităţile din judeţ, iar alţi 14 în în municipiul Oradea. Dacă prevederile ordonanţei rămân în vigoare, aceştia vor fi nevoiţi să opteze între pensie şi salariul de medic", ne-a precizat dr. Ţârţ.
În cursul zilei de ieri, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a propus premierului rectificarea OUG 230 prin care a fost interzisă cumularea pensiei cu salariul de la stat, astfel încât medicii pensionari să poată rămâne angajaţi în continuare, cu contract temporar de muncă, până la ocuparea posturilor prin concurs.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.