'O floare pentru mama', în Orăşelul copiilor
Sub genericul "O floare pentru mama", la finele săptămânii trecute, în Oraşeul copiilor, au avut loc două concursuri dedicate Zilei de 8 Martie. Astfel, prima competiţie, desfăşurată sâmbătă, s-a adresat micuţilor cu vârste cuprinse între 5 şi 7 ani, în vreme ce la concursul de ieri au putut participa copii cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani. Evenimentul a fost organizat de Administraţia Imobiliară Oradea (AIO), prin Orăşelul copiilor.
"Prin aceste concursuri, am dorit să le oferim copiilor posibilitatea să-şi exprime dragostea faţă de cea care le-a dat viaţă, prin activităţi de creaţie, deoarece considerăm că ceea ce pot ei realiza cu mânuţele lor este mult mai preţios decât cadourile cumpărate", ne-a declarat Mihaela Alexandru, reprezentat oficial al Orăşelului copiilor şi iniţiator al evenimentelor. Trebuie spus că AIO a pus la dispoziţia micuţilor întreg materialul necesar realizării actului de creaţie. Este vorba de figurine din ipsos, pe care copiii au fost nevoiţi să le picteze potrivit cu imaginaţia, forma figurinei fiind un buchet de flori în ghiveci. De imaginaţie bogată au trebuit să dea dovadă şi participanţii la concursul de ieri, care, având la dispoziţie un ghiveci mic, au fost nevoiţi să-l ornamenteze, iar în interior, să creeze un aranjament din flori uscate. Juriul a avut dificila sarcină de a alege cele mai bune lucrări. Pentru talentul şi efortul lor, cei mai buni au fost răsplătiţi cu jocuri, iar toţi copiii participanţi au primit diplomă şi o cutie de ciocolată. În cazul ambelor concursuri, micii artişti au avut posibilitatea să se întoarcă acasă cu operele create, oferindu-le în dar mamelor lor de 8 Martie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.