Ansamblul folcloric "Nuntaşii Bihorului" al Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea sărbătoreşte împlinirea a 46 de ani de activitate. Alături de sufletul acestui ansamblu, regretatul regizor Mircea Popescu, în toată această perioadă s-a aflat maestrul coregraf Florian Clepe, care şi-a identificat destinul cu cel al formaţiei bihorene. În toţi aceşti ani, prin Ansamblul "Nuntaşii Bihorului" s-au perindat peste 2.000 de solişti şi dansatori, dintre care mulţi sunt astăzi nume sonore ale folclorului bihorean şi nu numai.

Laureat a numeroase premii
Ansamblul folcloric "Nuntaşii Bihorului" s-a înfiinţat în anul 1964, la iniţiativa regizorului Mircea Popescu, a coregrafului Şandor Bondi şi a dirijorului Geza Gomboş, trecuţi în lumea umbrelor. De-a lungul celor peste patru decenii de activitate, ansamblul a fost de nouă ori deţinător al premiului I la tradiţionalele concursuri republicane, de asemenea, a fost laureat de nenumărate ori peste hotare, cum ar fi: în 1969 a obţinut medalia de aur, în Germania, la Festivalul muncitorilor; în 1972, premiul pentru artă la Festivalul de la Agrigento, Italia; în 1973, la Bochum, Germania; în 1976, laureat al Festivalului florilor din Debreţin, Ungaria; în 1982, laureat al Festivalului de folclor din Portugalia, iar în 1985, laureat al Festivalului internaţional de la Dax, Franţa. După '90, ansamblul a efectuat aproape anual turnee peste hotare, în Turcia, Ungaria, Republica Moldova, Franţa, Spania, Portugalia, de unde s-a întors de fiecare dată cu premii. În 2004, a obţinut premiul "Craiul şi Crăiasa munţilor" la Târgul de fete de pe Muntele Găina. De atunci, artiştii noştri ne-au reprezentat la numeroase festivaluri din ţară: Festivalul Internaţional de Folclor "Nunta Zamfirei" la Bistriţa Năsăud, Târgul de fete de pe Muntele Găina, Zilele Cetăţii, Toamna orădeană, Târgul meşterilor, dar şi la emisiuni de folclor, pe diferite posturi de televiziune. Cea mai recentă filmare ansamblul a avut-o la Damiş, în 14 august, la cabana pădurarului Silaghi, unde a prezentat cântece şi dansuri de pe văile celor trei Crişuri.

Desfăşoară munca benevol...
Alături de sufletul acestui ansamblu, care a fost regizorul Mircea Popescu, s-a aflat în permanenţă fostul dansator Florian Clepe, care, între timp, şi-a câştigat statutul de maestru coregraf al ansamblului. De altfel, regretatul om de cultură l-a desemnat pe Florian Clepe să preia frâiele acestui ansamblu şi preşedinţia Asociaţiei folclorice "Nuntaşii Bihorului". "Mi-a lăsat cu limbă de moarte să nu las acest ansamblu cât voi trăi", ne-a mărturisit acesta. În cei 46 de ani de activitate, ansamblul a avut mai mulţi dirijori, printre care: Geza Gomboş, Dezideriu Ardeleanu, Melchior Mezei, Gheorghe Rada, prof. Sorin Miescu, Augustin Cosma, Ion Greere, Dorel Merticaru, de la Cluj, prof. Ştefan Ioanovici, prof. Liviu Buţiu, iar actualmente este prof. Marius Marcu. Ansamblul are în prezent aproximativ 40 de membri, cu vârste cuprinse între 11 şi 70 de ani, cei mai tineri fiind: Antonia Hoza, Petrică Florin Ficuţ, Alexandra Paina. Printre numele de referinţă ale formaţiei, amintim: Maria Haiduc, Mariana Militaru Blaj, Florica Ruja, Antonela Ferche Buţiu, Mihaela Popa, Mihai Jula şi Ciprian Mocan. De menţionat că acest ansamblu desfăşoară toată munca fără a beneficia de vreun sprijin financiar la sediul Casei de Cultură a Sindicatelor. Pe această cale, ansamblul aşteaptă sprijin din partea celor patru confederaţii sindicale, a instituţiilor municipale şi judeţene pentru o cât mai bună desfăşurare a activităţii pe care o susţine. "Facem acest apel pentru că, din motive financiare, ansamblul nostru a fost nevoit să refuze ani la rând invitaţii la festivaluri folclorice internaţionale în ţări precum: Egipt, Turcia, Franţa şi Spania, cu ultima am avut de-a lungul timpului o colaborare foarte bună în plan artistic", ne-a mai spus maestrul coregraf Florian Clepe.

Ansamblul folcloric "Nuntaşii Bihorului" organizează în 27 septembrie, de la ora 18.00, la sediul Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea (CCS), un concurs de preselecţie pentru dansatori cu vârsta cuprinsă între 14 şi 24 de ani, respectiv pentru solişti vocali şi instrumentişti, indiferent de vârstă. Înscrieri se vor face la data concursului la sediul CCS. Informaţii suplimentare la tel. 0745-40.20.28 (Florian Clepe).