"Moşul de la Oradea" i-a vizitat pe copiii de la Tăşad
În cadrul "Caravanei darurilor de Crăciun", membrii Federaţiei Patronilor Bihor i-au vizitat ieri pe copiii clasei a II-a B, din localitatea Tăşad, pentru a le face o bucurie în preajma Sărbătorilor de Iarnă.
Zilnic, copiii clasei a II-a B şi învăţătoarea lor sunt nevoiţi să-şi ţină orele într-o clădire fără curent, situată undeva în sat, şi care stă să se dărâme. În mica sală de clasă, încălzită de o sobă, cei şaisprezece elevi îşi petrec zilnic jumătate de timp. Pentru a le aduce zâmbetul pe buze, membrii Federaţiei Patronilor Bihor le-au făcut acestora o vizită în cadrul "Caravanei darurilor de Crăciun", pregătind pentru fiecare copil câte un cadou. "De această dată, am decis să ne îndreptăm atenţia şi către copiii din alte localităţi, nu doar către cei din oraş, deoarece şi aceştia au nevoie de ajutor", a declarat "Moşul" Ioan Lucian, preşedintele FPB. După un scurt "interogatoriu", pentru a afla dacă au fost cuminţi, Moşul venit de la Oradea le-a dat copiilor cadourile. După cum este şi obiceiul, micii elevi i-au colindat pe cei care i-au vizitat şi le-au dus cadouri şi le-au făcut tradiţionalele urări de sărbători.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.