Din dorinţa de a face ceva deosebit şi înzestraţi cu multă pasiune pentru călătoriile cu bicicleta, doi tineri s-au hotărât să facă anul acesta turul Greciei cu bicicleta. Este vorba despre medicul veterinar din Măgeşti, judeţul Bihor, Tibor Torday, în vârstă de 28 de ani, şi prietenul acestuia, braşovean de origine, Jakab Robert, de 35 de ani, stabilit în Germania.

Cei doi s-au cunoscut în timp ce erau studenţi la Cluj-Napoca, unde au împărtăşit aceeaşi pasiune şi anume călătoria cu bicicleta. Anul acesta şi-au propus să facă turul Greciei, acesta fiind cel de-al partulea an de când fac acest lucru împreună.Tibor Torday ne-a declarat că pasiunea pentru bicicletă o are încă de când era copil, Bihorul fiind judeţul unde şi-a început primele călătorii. În urmă cu patru ani, cei doi prieteni au făcut primul tur de amploare, când au străbătut peste 4000 de kilometri pe bicicletă spre Gibraltar, trecând prin Ungaria, Slovenia, Italia, Franţa, Andorra şi Spania. În 2005, au străbătut împreună peste 1700 de kilometri, făcând turul României şi al Ungariei, iar anul trecut a urmat turul Islandei. De curând, cei doi au pornit la drum din Sibiu, străbătând România, Bulgaria, şi Grecia.Toată aventura celor doi a durat 22 de zile, cinci în România, cinci în Bulgaria şi 12 zile în Grecia, în fiecare zi cei doi pedalând câte opt ore, care au dus la parcurgerea a peste 1500 de kilometri. Întrebat cum s-au descurcat cu mâncarea, cu hainele şi cu dormitul, Tibor Torday ne-a spus că mâncarea şi-au cumpărat-o pe parcursul traseului sau au mâncat la restaurant, de dormit au dormit în cort, iar hainele şi le spălau prin campinguri sau îşi cumpărau altele. Cele mai mari greutăţi, le-au avut din cauza căldurii, dar datorită dorinţei lor de reuşită nu s-au gândit niciun moment să renunţe.
Îndrăzneţul bihorean şi-a confecţionat propria sa bicicletă, pornind de la una de tip semicursă, la care a aplicat un ghidon de mountain bike, un schimbător cu şapte viteze şi un portbagaj care să suporte greutăţi mai mari. În următori anii, cei doi intenţionează să viziteze America de Sud, Australia şi Asia.