Conducerea Primăriei Oradea a găsit o strategie pentru a pune capăt protestului taximetriştilor de la VIP, care de vineri ocupă nonstop locurile de parcare din faţa Primăriei Oradea. Ilie Bolojan a scos de la naftalină o hotărâre a Consiliului Local Oradea, prin care în zona centrală autoturismele nu pot parca mai mult de o oră.

Conducerea Primăriei a descoperit printre miile de hotărâri adoptate de vechea administraţie una care să-i fie de folos în suspendarea protestului inedit iniţiat de taximetriştii care funcţionează sub cupola VIP.
Potrivit art. 27 din HCLO nr. 640/2006 "pentru limitarea timpului de staţionare în unele parcări din zona centrală se stabilesc parcări cu plata de scurtă durată, maxim o oră, pe bază de tichet de parcare, timpul de parcare nefiind permis să fie prelungit prin taxare repetată".
În aceste condiţii, începând de azi, protestatarii nu vor mai putea să se folosească nici de abonamentele pe o zi, lunare sau anuale pentru a ocupa locurile de parcare din faţa Primăriei. "După o oră cei care nu vor elibera parcările vor fi amendaţi, apoi vom trece la ridicarea autoturismelor. Nu facem decât să punem în aplicare o hotărâre din 2006", a declarat Ilie Bolojan.