"La obârşii, la izvor" - Păstrarea tradiţiilor populare româneşti în Ungaria
Sărbătoarea, organizată zilele trecute de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, intitulată "La obârşii, la izvor", a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată de PS Sa Siluan, episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, la Catedrala episcopală din Gyula. Răspunsurile la strană au fost date de Corul Bisericii Ortodoxe "Sfântul Dumitru", din Beiuş, membrii acestuia venind în număr foarte mare, în frunte cu preotul lor, Ioan Hinsu.
"Biserica are rolul de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor..."
Manifestările au continuat la Centrul Cultural Românesc din Gyula, cu deschiderea festivă făcută de către PS Sa Siluan. În cuvântul său, episcopul a subliniat faptul că Biserica are rolul de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor prin toate formele sale, atât din punct de vedere spiritual, prin săvârşirea Sfintelor Liturghii şi a Tainelor bisericeşti, cât şi prin îmbogăţirea spirituală a credincioşilor ei, promovând valorile spiritual-culturale româneşti. A urmat programul cultural, prezentat de Anca Banda, directoarea Casei de Cultură din Beiuş, şi de regizorul Horia Ballint.
Cântec, joc şi voie bună
Cu acest prilej, şi-au dat concursul soliştii: Sebastian Hahău, Roxana Gudiu, Ana Hodiş Pop, Alexandru Borz, Antonela Ferche Buţiu, Anca Banda, Maria Petchescu, Florina şi Florin Mariş Hinsu şi Domnica Titieni. Invitaţi au fost membrii Corului "Armonia", din Apateu, dirijor prof. dr. Gheorghe David, precum şi ai Ansamblului "Ceatăra", din Carei, coordonator Adrian Paşca. Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra "Rapsodia bihoreană", dirijor Liviu Buţiu. Festivitatea s-a bucurat de prezenţa a peste 300 de spectatori, credincioşi ai parohiilor ortodoxe din Ungaria, dar şi credincioşi ai Bisericii Ortodoxe Române "Sfântul Gheorghe", din Oradea, în frunte cu preotul paroh Vasile Sabău.
Oaspeţi de seamă din România şi Ungaria
Evenimentul s-a bucurat şi de participarea reprezentanţilor oficiali ai României în Ungaria, printre care amintim: Constantin Iuliu Aron, consulul general din Szeged; Ioan Fodoreanu, consulul general din Gyula; Tiberiu Iuhas, directorul Oficiului AŢRU; Eva Ruja Banyai, directoarea Centrului de Documentare şi Informare a Românilor din Ungaria; Maria Gurzău Tzegledine, directoarea Liceului "Nicolae Bălcescu", împreună cu corpul didactic; Eva Iova Şimon, directoarea redacţiei "Foaia românească", împreună cu colectivul redacţional etc. Din partea română, amintim prezenţa prof. Ligia Mirişan, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, şi a prof. dr. Gheorghe David, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţional Bihor.
Programul a fost organizat de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Asociaţia pentru Cultură, Spiritualitate şi Dezvoltare a Relaţiilor Transfrontaliere din Oradea (ACSDRT), Fundaţia pentru Minorităţi Etnice şi Naţionale din Budapesta, Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria şi Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.