Ieri, la orele prânzului, pe strada Avram Iancu, din Oradea, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un şofer de taxi, căruia i s-a făcut rău şi a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens, după care a trecut peste trotuarul opus şi s-a oprit în zidul unei clădiri. Din fericire, în momentul impactului nu se afla niciun pieton pe trotuar. "Veneam dinspre Cuza Vodă, când am observat că taximetristul a virat prea larg şi a intrat pe contrasens. Apoi, în timp ce încerca să redreseze volanul, i s-a făcut rău, şi, într-o fracţiune de secundă, a pierdut complet controlul maşinii şi ne-am oprit într-o clădire", ne-a informat Cristian Erzi, clientul care se afla în maşină în momentul producerii accidentului. La scurt timp după producerea accidentului, şoferului i s-au acordat îngrijiri medicale de urgenţă, iar apoi a fost transportat la spital pentru a i se acorda asistenţă medicală, însă nu a mai putut fi salvat. Medicii au stabilit cauza decesului ca fiind un atac de cord. Conform unor informaţii, taximetristul avea probleme cardiace, urmând tratament medical de peste un an şi jumătate...