„Hibernal", un spectacol de magie al celor de la Ad Hoc
Spectacolul de iarnă "Hibernal" al trupei transilvănene Ad Hoc s-a desfăşurat zilele trecute, în Moszkva Caffe din Oradea. În fum de tămâie, cu lămpile stinse, doar cu lumina de la lumânări, publicul a aşteptat spectacolul hibernal în urlete de lupi şi în bătăile de vânt ale Austrului, spaţiul de spectacol fiind transpus în atmosfera unei scene de iarnă într-o pădure transilvăneană.
Pentru că încearcă să încurajeze punctualitatea, la puţin timp după ora 21.00, cum a fost anunţat, vornicul spectacolului, David Pusta, un vechi membru al trupei, a deschis procesiunea din spatele sălii de spectacol cu sunete lungi de tulnic din Apuseni. În spatele acestuia, în privirile uimite ale publicului, s-a aflat un alai întreg de spectacol medieval format din patru iele cu făclii aprinse în mâini, urmate de Sergiu "Corbu" Boldor, cu doi câini campioni Husky în lesă, Dan "Ursu" Olar, cu un toiag şi o carte de vrăji şi ceilalţi membri ai trupei Ad Hoc luminând sala cu făclii. "Ceremonia" hibernală a continuat cu acest alai, aranjându-se pe scenă şi în faţa ei, iar apoi, după o explozie de lumină, cu muzica medievală pe care o cântă trupa Ad Hoc. Aşa cum au promis, surprizele pe care le-au pregătit băieţii n-au întârziat să apară. A urmat un descântec de iarnă, o invocaţie a Austrului, pentru a binecuvânta Sărbătorile de iarnă. Dansul ielelor s-a îmbinat cu muzica pe la jumătatea spectacolului, într-un moment închinat naturii, misticismului şi tradiţiei seculare din zona Carpaţilor. În acest moment şi-a făcut apariţia pe scenă şi zâna celor şase crai de la Ad Hoc, vechea prietenă a trupei, Alexandrina Chelu, cu care a interpretat câteva melodii. A urmat "Legenda", o baladă în vers care explică originea şi misiunea trupei, după care, "Balada lui Barbu Lăutaru", cu vocea lui Corbu îmbinată în cântec şi un spectacol care, pe măsură ce înainta, devenea tot mai antrenant, băieţii păstrând cele mai zvăpăiate melodii pentru finalul spectacolului.
Chiar dacă Ad Hoc a pregătit toate aceste momente, nici publicul nu s-a lăsat mai prejos. În timpul pieselor mişcate au încins hore medievale, iar la final nu s-au lăsat până nu au chemat trupa la încă un bis de câteva piese.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.