"Gala bihorenilor", pe scena Universităţii Partium
Filarmonica de Stat Oradea organizează duminică, 29 iunie, pe scena Universităţii Creştine Partium (str. Primăriei, nr. 27), partea a II-a a Festivalului folcloric "Antologia Regiunii Bihorene", finanţat de PHARE CBC Romania-Ungaria, eveniment care a fost anulat pe 13 iunie, din cauza vremii nefavorabile.
"Gala bihorenilor" se va ţine, aşadar, duminică, 29 iunie, după următorul program: între orele 10.00 -17.00 - meşteşuguri populare pentru copii, între orele 14.30 -15.30, "Povestea măscăricilor" - basm pentru copii, între orele 15.30 -16.30, horă populară pentru copii, iar între orele 17.30 - 21.00, Gala Bihorenilor, eveniment de amploare, în cadrul căruia vor evolua mai multe ansambluri folclorice din: Şimian, Mişca, Borş, Valea lui Mihai, precum şi ansamblurile "Bihorul" şi Ansamblul artistic profesionist "Crişana", din Oradea.
Programul se va încheia la ora 21.00, cu o horă populară, alături de membrii Orchestrei Ansamblului "Nagyvarad".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.