"Cornul şi laptele" înlocuit cu programul "After-school"
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, ieri, că intenţionează să înlocuiască, din toamnă, programul "Cornul şi laptele" cu un program nou, "After-school", care presupune o masă caldă şi lecţii sub supravegherea profesorilor şi care va fi implementat întâi la şcolile care au spaţiu. Andronescu a precizat că Guvernul va contribui cu partea care vine din proiectul "Cornul şi laptele", iar părinţii vor avea "o contribuţie mai mică, în aşa fel încât copiii să primească o masă caldă la prânz". Ea a explicat că, pe lângă masa caldă, elevii ar beneficia şi de supravegherea "pe partea de efectuare a lecţiilor, cât şi în partea de activitate extracuriculară" unor dascăli plătiţi în mod corespunzător.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.