Teatrul Clasic "Ioan Slavici" din Arad a prezentat aseară, pe scena Teatrului de Stat Oradea, spectacolul "Codrii", de David Mamet, în regia lui Alexandru Berceanu. Din distribuţie au făcut parte tinerii actori Cecilia Donat şi Alex Mărgineanu, care au adus în scenă un spaţiu aparte, decupat din dramaturgia americană - lumea lui David Mamet, scriitor, scenarist, regizor de film, om de televiziune şi de radio.

Piesa "Codrii" este una dintre cele mai de succes piese ale lui Mamet, iar cel care a realizat spectacolul după ea este Alexandru Berceanu - un tânăr regizor, cu un CV impresionant. Tânăra pereche Nuck şi Ruth se află într-o izolare perfectă, în mijlocul pădurii unde se găseşte o cabană de vacanţă. Înconjuraţi de un cadru natural prielnic şi fără nicio oprelişte exterioară, cei doi nu reuşesc totuşi să comunice în mod autentic din cauza barierelor lăuntrice. Personajele traversează numeroase stări, de la fericire la ură, spaimă şi dispreţ, tensiunea acumulându-se din faptul că cei doi trăiesc aceste senzaţii mereu în contratimp. Cei doi protagonişti redau cu precizie multitudinea trăirilor, cu răsturnări bruşte şi izbucniri temperamentale excelent gradate, scoţând la lumină dificultăţile şi frumuseţile unei relaţii şi construind în acelaşi timp un portret simptomatic al spiritualităţii moderne neliniştite. Decorul spectacolului a fost semnat de Doru Păcurar, iar costumele de Oana Văran.