"Carnavalul Florilor" a făcut 45 de ani la Debreţin şi zece la Oradea - Alegorie la jubileu
Cea de-a X-a ediţie a "Carnavalului Florilor" va avea loc joi, 21 august, când mai multe care alegorice însoţite de alaiul dansatorilor populari şi majoretelor vor defila prin Oradea până în Parcul 1 Decembrie. Alaiul va porni la ora 15.00 de la blocurile Zig-zag din Bulevardul Dacia.
Carnavalul Florilor este organizat în Debreţin de 45 de ani, iar în urma colaborării dintre administraţiile locale şi judeţene din Bihor şi Hajdu-Bihar unele dintre carele alegorice pot fi admirate din anul 2005 şi în Oradea. În avanpremiera manifestărilor din acest an, viceprimarul Ovidiu Mureșan s-a aflat săptămâna trecută la Debreţin unde a vizitat atelierul de creaţie în care se construiesc şase care alegorice pentru alaiul de miercuri, 20 august, respectiv joi, 21 august. Viceprimarul Oradiei şi viceprimarul orașului Debrețin, Laszlo Papp, s-au declarat mulțumiți de colaborarea dintre cele două oraşe, atât în domeniul economic, cât și în cel cultural. Acest lucru este dovedit și prin faptul că în Oradea evenimentul "Fereastră deschisă spre Europa" este organizat în mod tradițional de 10 ani.
"Orașul Debrețin a pregătit o serie de surprize vizitatorilor, o serie de investiții infrastructurale vor îmbunătăți ediția din acest an a Carnavalului în orașul Debrețin, iar renumele evenimentului, atât în Ungaria cât și peste hotare, va atrage și în acest an vizitatori care vor admira cele 15 care alegorice și cei peste 1.500 de artiști care vor defila alături de aceste care. De zece ani o parte dintre aceste care se deplasează în mod tradițional și în Oradea, unde sperăm să aibă un succes la fel de mare precum în Debrețin", a menționat viceprimarul Papp.
La rândul său, viceprimarul Ovidiu Mureșan a declarat: "Carnavalul Florilor reprezintă pentru Oradea o tradiție, orădenii așteaptă să admire carele alegorice, mașinile împodobite și alaiul care le însoțește. În acest an, vom pregăti peste trei sute de persoane, formații de dans popular și trupe pop, majorete și școli de dans de renume din Oradea și multe altele, care vor însoți carele alegorice pe traseul tradițional, iar în parcul 1 Decembrie vom amenaja o scenă pentru a-i încânta pe orădeni". În timpul vizitei la atelierul de creaţie, realizatorii carelor, artişti plastici şi florari, au prezentat procesul prin care, dintr-o multitudine de flori şi compoziţii florale, se confecţionează carele alegorice.
La Carnavalul Florilor din Debreţin din data de 20 august vor defila 15 care alegorice, urmând ca a doua zi orădenii să aibă posibilitatea să admire cinci dintre acestea. Carele alegorice vor sosi în Oradea ca și în anii anteriori la blocurile Zig-zag din b-dul Dacia. Pornirea în alai se va face la ora 15.00, pe traseul Bulevardul dacia - Parcul Petofi - Bulevardul Magheru - Parcul 1 Decembrie (platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor). Potrivit programului anunţat de Primăria Oradea, în alai se vor afla, pe lângă cele cinci care alegorice, o trăsură cu doi cai, patru călăreţi, 10 arcaşi din grupul Lupii din Pustă din Oradea, în colaborare cu Redpoint, 10 personaje de basm (din care patru personaje vor purta rochii de flori naturale) care vor împărţi flori publicului, şapte mascote din grupul Prietenii Veseliei (Mickey şi Minnie Mouse, Hello Kitty, Winnie de pluş, Scooby Doo, Garfield, Tweety), care vor împărţi baloane. De asemenea, printre cei care vor însoţi carele alegorice se numără membrii Ansamblului Folcloric Crişul Oradea şi Ansamblului Folcloric Moşuţ din Vadul Crişului, formaţiile de dans popular maghiar Gorboc din Mişca, Nyilo Akac din Valea lui Mihai şi Keknefelejcs din Remetea, trupele de majorete Mystique Oradea, Phoenix Oradea şi Koral de la Şcoala Generală nr. 11 Oradea, cluburile de dans Tini Dance Săcueni, Feeling Dance şi Unique Dance Studio, formaţia de gimnastică acrobatică Sunshine Oradea şi Trupa de dans Replay Dance. La finalul defilării, carele vor poposi câteva ore în Parcul 1 Decembrie, unde va fi amenajată o scenă pentru spectacole. Începând cu ora 17.00, pe scena amenajată din parcul 1 Decembrie vor concerta formațiile care însoțesc carele alegorice. Evenimentul se va încheia cu concertele susţinute de Radics Gigi (Ungaria) și Denisa Moşincat (Oradea). Organizatorii vor asigura zone în care personajele de basm, mascotele, arcaşii de la Clubul Sportiv Redpoint, trăsura cu cai şi călăreţii vor face poze gratuit cu doritorii. De asemenea, va fi amenajată o zonă în care copiii vor putea opta pentru pictură pe faţă cu modele florale. Carele alegorice vor pleca din parc la ora 20.30.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.