Aşa cum obişnuieşte în fiecare an, la sfârşit de octombrie, Şcoala cu clasele I - VIII "Nicolae Bălcescu" din Oradea a fost, ieri, gazda unei expoziţii de legume şi fructe, intitulată sugestiv "Bucuriile Toamnei", activitate care a încheiat astfel "Festivalul Toamnei", ajuns la cea de-a VIII-a ediţie.

În total, expoziţia organizată anul acesta de Şcoala "Nicolae Bălcescu" din Oradea a cuprins nu mai puţin de 312 lucrări, misiunea cea mai grea revenindu-i juriului care a trebuit să le aleagă pe cele mai reuşite. "Festivalul toamnei şi expoziţia au devenit deja tradiţie în şcoala noastră. Toamna s-a prins şi de această dată în jocul copiilor, iar mâinile lor dibace au transformat fructele în bărci, bondari sau arici. Scopul acestei acţiuni este aceea de a pune în valoare capacităţile creative ale copiilor, folosind ca materii prime fructe şi legume", a declarat prof. Stela Tăut, iniţiatoarea şi coordonatoarea programului. Nici anul acesta din program nu au lipsit cântecele şi poeziile recitate de cei mici şi nici dansurile prezentate de elevi. Un moment important l-a constituit schimbarea coşului încărcat de roadele toamnei, prinţesa Toamnei 2007 prelundu-l de la prinţesa Toamnei 2006. Apoi a urmat parada fructelor, copii costumaţi în struguri, prinţese sau căpşuni defilând cu mândrie prin faţa celor prezenţi. După prezentarea programului artistic pregătit de copii, expoziţia a fost declarată deschisă, invitaţii, părinţii şi ceilalţi elevi având ocazia de a admira de aproape exponatele, care de care mai interesante şi mai ingenioase. Astfel, cartofii au devenit arici, vinetele - pinguini, varza - caracatiţă, iar alte legume şi fructe au fost folosite în redarea unor personaje din poveşti. La final, cele mai reuşite lucrări au fost premiate, juriul oferind diplome pentru cel mai frumos tort, cel mai frumos bostan etc.