În câmpia joasă a Crişului Repede aproape de graniţa de vest, pe teritoriul administrativ al comunei Girişu de Criş există un cartier al satului Tărian, cu denumirea de "Brazilia". La început a fost locuit de cei mai săraci oameni. Trăiau în nişte căsuţe joase, acoperite cu paie de secară sau trestie, pereţi din pământ bătut sau chirpici lipiţi cu tină, pământ amestecat cu pleavă de grâu, peste care se presăra nisip.

Săracii care erau de obicei cei mai mulţi în cartier şi în sat, munceau pe ogoarele celor bogaţi. Ca să scape de sărăcie au plecat şi atunci la muncă în Brazilia. După ce s-au întors cu banii în Tărian, la capătul vestic al unei uliţi mici, şi-au construit case de locuit. Odată cu reforma agrară, între 1920-1924, familiile mai sărace au primit locuri de casă aproape de Criş, formând un cartier cu numele de "Brazilia", denumire care aşa a rămas şi astăzi.

Viaţa s-a schimbat radical în "Brazilia" Tărianului
De cum treci podul (Cuneitului), cum îi spun "brazilienii" canalului colector, îţi apare în faţă o salbă de case noi. De la casele acoperite cu paie, luminate cu opaiţe, cu târnaţ şi tindă, până la cele care se văd cu sutele în "Brazilia" Tărianului, a trecut o vreme îndelungată, adoptându-se între timp un stil european modern, cu temelii de ciment, pereţi din cărămidă, acoperiş cu ţiglă, curent electric etc. Zeci de cupluri de tineri căsătoriţi din Tărian trăiesc o viaţă nouă în case moderne. Acest lucru este lăudabil şi pentru primărie.

Problema podului peste Criş, tratată superficial
Înainte cu sute de ani, bătrânii Tărianului au reuşit să construiască un pod peste Criş. Înţelepţii satului nu s-au lăsat fără pod. Cele câteva sute de hectare de pământ de dincolo de Criş trebuiau lucrate. Fiindcă, în urmă cu mai bine de 30 de ani, o viitură de ape învolburate a distrus podul de lemn, tărindanii ajung cu greu la case, cu tractoarele şi cu animalele, ocolind pe la Girişu de Criş. Podul facilita scurtarea drumului şi între satele Sântion, Borş etc. Sătenii din Tărian suferă mult de lipsa podului peste Criş. S-au perindat mulţi primari la cârma comunei şi toţi au promis, la vremea lor, că se va ridica şi podul peste Criş. Din păcate, a rămas doar o poveste de adormit copii. Între promisiuni şi fapte, tărindanii ocolesc lumea să ajungă la glia strămoşească.