"Bihorul şi Oradea în hărţile militare (1782 - 2000)" - Prima expoziţie de hărţi militare
Orădenii sunt invitaţi, în aceste zile, la Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" din Oradea, pentru a vizita expoziţia cu tema "Bihorul şi Oradea în hărţile militare (1782 - 2000)". Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Bihor, împreună cu ESRI România şi Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" - Filiala Oradea.
Aceasta este prima expoziţie de hărţi militare din judeţ care cuprinde şi Bihorul, fiind iniţiată de Gheorghe Nedelcu, şeful compartimentului GIS (Geographic Information System - Sistem Informatic de Geografie) din cadrul Consiliului Judeţean Bihor. Vernisajul expoziţiei a avut loc ieri, la Muzeul Militar, moderator fiind Dan Poinar, consilier superior la Compartimentul Dezvoltare Regională din cadrul Direcţiei Tehnice a CJ Bihor. "Azi începe un eveniment care va avea loc în toată lumea pe 20 noiembrie - GIS Day. La Oradea, acest eveniment a debutat mai devreme, deoarece Gheorghe Nedelcu are o pasiune mai veche, hărţile. Astfel, s-a născut această expoziţie, care rămâne deschisă timp de două săptămâni", a spus Dan Poinar în deschiderea expoziţiei. El a anunţat că pe 20 noiembrie, elevii de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" vor crea o aplicaţie prin care vor marca GIS Day la Oradea. La vernisaj a fost prezent şi Eugen Antal, managerul de proiect, prin intermediul căruia sistemul GIS a fost implementat în cadrul CJ Bihor. "Consiliul Judeţean Bihor a fost al doilea pe ţară care a implementat sistemul GIS. Un sistem GIS înseamnă o reprezentare grafică şi o bază de date. Hărţile au fost folosite din cele mai vechi timpuri, iar materializarea lor pe hârtie a fost importantă. GPS -urile au exact aceeaşi structură, şi ne arată cu precizie unde ne aflăm pe hartă", a spus Eugen Antal, menţionând că valoarea proiectului implementat în cadrul CJ Bihor a fost de 497.500 de euro, fiind "un proiect important, cu impact major asupra Bihorului". Gazda evenimentului a fost prof. Mircea Dulca, directorul Muzeului Militar Oradea. La final, a luat cuvântul şi iniţiatorul expoziţiei, care a arătat că "această muncă cu expoziţia a pornit de la ideea că pe 20 noiembrie se sărbătoreşte GIS Day" şi că "până acum câţiva ani, hărţile militare erau secrete". Expoziţia cuprinde 16 planşe (copii), în format digital, precum şi câteva hărţi originale, dintre care majoritatea sunt de la Arhivele Naţionale, iar restul, din colecţii particulare. Gheorghe Nedelcu i-a invitat, la final, pe toţi cei prezenţi să facă împreună un tur al expoziţiei. Potrivit acestuia, cea mai importantă hartă dintre cele prezentate se numeşte "Plan director de tragere", şi cuprinde denumiri ale unor localităţi din perioada interbelică. În acest sens, cel mai relevant este exemplul comunei Vadu Crişului, care până în anul 1940 s-a numit Vadul lui Carol.



Muzeul e inchis.mai bine treceati un orar....decat gargara aia din text .singurul muzeu din tara inchis sambata si duminica :asta era stirea