'Aşteptând Crăciunul', la Oradea
Grigore Leşe, cel mai mare rapsod al Ţării Lăpuşului şi unul dintre puţinii interpreţi care continuă să cânte muzică populară "adevărată", a susţinut ieri, în sala Filarmonicii de Stat Oradea, un concert extraordinar de colinde, organizat de Casa de Cultură a municipiului. Spectacolul "Aşteptând Crăciunul" a cuprins un repertoriu de colinde precreştine, cântece de stea şi cântece religioase, culese şi transcrise de îndrăgitul rapsod.
Este vorba de colinde neabordate de alţi interpreţi, cu teme cosmogonice despre facerea lumii, colinde satirice, corind din Transilvania, cântece de stea vestind Naşterea Mântuitorului, auzite în vatra satului sau cântate pe front şi în prizonierat. L-au însoţit în scenă cinci voci feminine excepţionale cu timbre arhaice, care nu pot fi ascultate live decât în concertele semnate Grigore Leşe: Doina Lavric - voce, cobză; Teodora Şerban - voce; Zamfira Mureşan - voce; Lenuţa Purja - voce şi Lorena Nechifor - voce. Spectacolul nu povesteşte doar de sfârşitul efectiv al unui anumit interval de timp şi de începutul unui alt interval, ci de anularea trecutului şi a păcatului individual sau colectiv printr-o purificare rituală, printr-o ardere simbolică suprapusă mesajului creştin. "Aşteptând Crăciunul" este un spectacol complex, de mare rafinament şi ţinută artistică, iar publicul orădean l-a apreciat ca atare, însoţindu-l cu aplauze. Textele, liniile melodice şi concepţia spectacolului îi aparţin lui Grigore Leşe şi reprezintă rodul a peste 20 de ani de studiu şi cercetare în teren.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.