"Apa pentru viaţă"
Ziua mondială a apei a fost marcată şi la Liceul "Nicolae Jiga" din Tinca. Anul 2008, fiind declarat de ONU "Anul internaţional al igienei", a constituit un bun prilej pentru profesorii şi elevii tincani de a organiza activităţi utile şi interesante privind gospodărirea cu chibzuinţă a lichidului vital pentru viaţa noastră.
Coordonaţi de profesorul de geografie Sorin Baş, elevii au prezentat referate cu tema "Apa pentru viaţă", evidenţiind rolul oceanului planetar care ocupă 71% din suprafaţa pământului, rolul apei în viaţa omului, dar şi faptul că reţeaua hidrografică este influenţată de climă şi relief. Protecţia apei este importantă pentru menţinerea sănătăţii omului. În cazul poluării puternice, în apă ajung substanţe care îi pot schimba calităţile naturale, iar prezenţa masivă a unor astfel de substanţe în apele mărilor şi oceanelor pot duce la dispariţia unor specii acvatice. Elevii au fost îndrumaţi să folosească chibzuit apa, să nu polueze sursele de apă şi să acorde o atenţie deosebită Crişului Negru, care curge prin zonă. În cadrul acţiunii au fost prezentate, de asemenea, pliante şi afişe de la Administraţia Naţională a Apelor Române - Filiala "Crişuri". Elevii din ciclul gimnazial, îndrumaţi de profesoara Ana Maria Ţărău, au participat la un concurs de desene "Scrisoare către viitor", apreciat de cei prezenţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.