Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Au încercat să se sinucidă cu medicamente
- 20 Februarie 2010
- Citeste
Alocaţiile de stat nu se vor mai acorda pentru toţi copiii
Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, ieri, că este în lucru un proiect de act normativ prin care alocaţiile de stat pentru copii să nu mai fie acordate celor care provin din familii cu venituri mari, el precizând că nu a fost încă stabilit plafonul de la care alocaţiile să nu mai fie date.
- 20 Februarie 2010
- Citeste
Adolescentă dispărută
- 20 Februarie 2010
- Citeste
Duel cu codaşa seriei: Extrem Baia Mare - CSM Oradea
În etapa a IV-a a turului II al Diviziei A de handbal masculin, liderul Seriei D, CSM Oradea, va evolua, mâine, de la ora 12.30, pe terenul codaşei clasamentului, Extrem Baia Mare. În pofida pasului greşit de la Odorhei, din runda precedentă, handbaliştii orădeni sunt favoriţi indiscutabili ai confruntării de la Baia Mare.
- 20 Februarie 2010
- Citeste
De pe culmile disperării atârnă capătul ştreangului
Din dorinţa de a scăpa de grijile cotidiene, tot mai mulţi bihoreni recurg la disperatul gest de a-şi lua viaţa. Dacă, până nu demult, cei mai predispuşi spre actul suicidal erau tinerii, în ultimele luni medicii s-au confruntat cu situaţii în care persoane în toată firea, de peste 50 de ani, s-au săturat de viaţă şi şi-au pus ştreangul de gât. Cu toate că statisticile arată că, la nivelul judeţului Bihor, cele mai multe cazuri rămân la faza de tentativă, specialiştii spun că gândurile suicidale pot reapărea, astfel că se impune un tratament de redresare psihologică.
- 20 Februarie 2010
- Citeste
Campania de vaccinare anti HPV se extinde
Oficialii Ministerului Sănătăţii au anunţat ieri că, începând de luna viitoare, vaccinarea fetelor cu vârste cuprinse între 12 şi 24 de ani se va putea realiza şi prin intermediul cabinetelor de ginecologie şi a celor de planificare familială din sistemul sanitar. Până în prezent, imunizarea anti-HPV se efectua la cabinetele şcolare sau ale medicilor de familie.
- 20 Februarie 2010
- Citeste
La Mina Băiţa se radicalizează protestele: După blocarea în subteran urmează greva foamei de la suprafaţă
Cei aproximativ 80 de mineri de la exploatarea de molibden din Băiţa, care s-au blocat, la mijlocul acestei săptămâni, în subteran, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile, au ieşit, ieri, la suprafaţă, alăturându-se angajaţilor care protestează în incinta societăţii şi ameninţând că, dacă nu se va rezolva problema, următoarea formă de protest va fi greva foamei.
- 20 Februarie 2010
- Citeste
Agenda politică
- 20 Februarie 2010
- Citeste
Programul "Prima Casă", reîncărcat
Guvernul a resetat programul "Prima Casă". Creditul pentru cumpărarea unei locuinţe va fi garantat în limita a 60.000 de euro, pentru imobile vechi ori deja începute, şi 70.000 euro, pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute. Cumpărătorii organizaţi în asociaţii vor avea o garanţie de câte 75.000 de euro, tot pentru case noi. Asociaţiile trebuie să fie formate din minimum şapte persoane.
- 20 Februarie 2010
- Citeste


