Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 75/2001, în cazierul fiscal se ţine evidenţa persoanelor fizice şi juridice, precum şi a asociaţilor, acţionarilor şi reprezentanţilor legali ai persoanelor juridice, care au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale, precum şi cele care privesc disciplina financiară.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Rata şomajului, în martie, 8,36%
În luna martie, rata şomajului în Bihor a fost de 6,45 %. * Potrivit unui Comunicat al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţelor de Muncă (ANOFM),
- 10 Aprilie 2010
- Citeste
Partidele ungare au încheiat campania electorală
- 10 Aprilie 2010
- Citeste
"Cupa Primăverii" a ajuns la Căbeşti
În scopul de a descoperi noi talente din zonă, CF Bihorul Beiuş a organizat cea de-a VI-a ediţie a "Cupei Primăverii" la fotbal, competiţie rezervată copiilor.
- 10 Aprilie 2010
- Citeste
Casă de piatră!
- 10 Aprilie 2010
- Citeste
Salonul Internaţional Euro Foto Art îşi desemnează câştigătorii
În Sala "Studio" a Palatului "Vulturul Negru" din Oradea, are loc azi şi mâine jurizarea lucrărilor primite pentru ediţia a doua a Salonului Internaţional de Artă Fotografică "Euro Foto Art", organizat de Asociaţia "Euro Foto Art" din Oradea, sub înaltul patronaj al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP), Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, Consiliului Judeţean Bihor şi a Primăriei municipiului Oradea.
- 10 Aprilie 2010
- Citeste
Agenda culturală
- 10 Aprilie 2010
- Citeste
Promisiuni (telefonice) pentru minerii de la Băiţa
Peste o sută de angajaţi de la S.C. Mineral Mining au avut ieri, la Ştei, o întrevedere cu reprezentanţii conducerii exploatării miniere de la Băiţa. În urma întâlnirii, susţine liderul de sindicat Alexandru Iştoc, s-a reuşit contactarea telefonică a administratorului firmei, Per Goran Carlsson, care le-a promis că până la finele săptămânii viitoare îşi vor încasa atât banii pe luna februarie, cât şi pe martie, lună în care sunt trecuţi în şomaj tehnic.
- 10 Aprilie 2010
- Citeste
Judecătoria Oradea nu vrea să fie implicată într-o dezbatere publică pe tema divorţului lui Tokes
Judecătoria Oradea se delimitează de dezbaterea publică generată de divorţul europarlamentarului Laszlo Tokes şi solicită părţilor, dar şi presei, să nu facă speculaţii de natură politică în privinţa modului în care va fi soluţionat acest caz.
- 10 Aprilie 2010
- Citeste
Azi, 10 aprilie
- 10 Aprilie 2010
- Citeste


