Cântăreaţa Rihanna a fost spitalizată de urgenţă într-o clinică elveţiană, din cauze care nu au fost făcute publice, în noaptea de luni spre marţi, după un concert pe care l-a susţinut la Zurich, informează femalefirst.co.uk.
Cântăreaţa Rihanna a fost spitalizată de urgenţă într-o clinică elveţiană, din cauze care nu au fost făcute publice, în noaptea de luni spre marţi, după un concert pe care l-a susţinut la Zurich, informează femalefirst.co.uk.
Sam Mendes ar putea regiza filmul "Oz The Great and Powerful", în care Robert Downey Jr. ar putea să interpreteze rolul Vrăjitorului din Oz, informează collider.com.
Cameron Douglas, fiul actorului Michael Douglas, a fost condamnat, ieri, la cinci ani de închisoare, pentru posesie de heroină şi trafic de cocaină şi mari cantităţi de metamfetamină, informează Reuters.
Cântăreaţa australiană Kylie Minogue revine pe scena muzicală în luna iunie, odată cu lansarea piesei "All the Lovers", primul single de pe noul ei album, intitulat "Aphrodite", ce va fi disponibil în magazine începând din luna iulie, informează Reuters.
Văduva lui Kurt Cobain, Courtney Love a declarat că doreşte să renunţe la numele care a făcut-o celebră, deoarece "Courtney Love a murit", informează bbc.co.uk. "Am hotărât cu toţii că nu ne mai place de ea", a declarat solista trupei Hole pentru revista NME.
Intitulat "Cântece de drag şi dor de pe Crişuri din Bihor", CD-ul a ieşit, de câteva zile, pe piaţă, bucurându-se de succes. Albumul cuprinde 19 piese, alese cu grijă, din toate zonele folclorice ale Bihorului, şi va fi lansat oficial pe 2 mai, de la ora 18.00, la Grădina de vară a Restaurantului Transilvania din Oradea. Spectacolul va fi prezentat de tânăra interpretă de muzică populară Ioana Urs.
Maestrul Tudor Gheorghe s-a reîntors aseară în oraşul de pe Crişul Repede, pentru a susţine spectacolul intitulat "Chemarea păsării de acasă", un eveniment unic şi inedit, aşa cum ne-a obişnuit artistul. Permanenta dragoste faţă de publicul său, dar şi aprecierea pe care o primeşte şi o preţuieşte, îl onorează şi, în acelaşi timp, îl determină să se reinventeze, de fiecare dată, şi să revină cât mai des în faţa spectatorilor cu noi reprezentaţii.
24 de membri ai Ansamblului Artistic Profesionist "Crişana", din Oradea, în frunte cu Leontin Ciucur, directorul artistic al Ansamblului, au pornit, marţi seara, la ora 22.00, spre China, unde, până în 16 iunie, vor participa la Expoziţia Mondială Shanghai 2010. Evenimentul va fi un bun prilej pentru artiştii bihoreni de a fi în atenţia lumii, mai ales că se estimează participarea la această expoziţie a peste 200 de ţări şi organizaţii internaţionale, precum şi a unui număr impresionant de vizitatori.
La Filiala Dacia a Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", poate fi admirată, până la sfârşitul acestei luni, expoziţia cu genericul "Gânduri de primăvară", care cuprinde lucrări realizate de elevii clasei a II-a A, de la Şcoala cu clasele I-VIII "Andrei Mureşanu", din Oradea. Acţiunea face parte din calendarul activităţilor dedicate Săptămânii Naţionale a Bibliotecilor, eveniment care se derulează în perioada 19-23 aprilie.
