Nivelul de radiaţii de pe o plajă din sudul Bulgariei este de două ori mai mare decât normalul pentru această zonă, poluarea fiind probabil provocată de deşeurile radioactive de la o mină de uraniu din apropiere.
Titlurile zilei
-
Sesiuni de informare și instruire pentru asistenții personali - Peste 250 de participanți
Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, recent, două sesiuni de informare și instruire dedicate asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, reunind, în sala mare a Primăriei Oradea, peste 250 de participanți.
-
O spectaculoasă primă ediție, la Oradea - Salonul de Carte Bookfest
Prima ediție Bookfest Oradea se va desfășura la Sinagoga Neologă Sion, între 5 și 8 noiembrie, zilnic, între orele 10.00 și 20.00. Intrarea la evenimente este liberă, iar editurile vor avea oferte de nerefuzat.
-
Petrileni. GPP Nr. 1 - „Prichindeii” au participat la „Carnavalul Toamnei”
Toamna, anotimpul bogăției și al culorilor, a fost sărbătorită cu multă bucurie și voie bună la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Petrileni unde s-a desfășurat un splendid program artistic, împletit cu parada „modei”... de toamnă, sugestiv intitulat „Carnavalul Toamnei”.
-
Ziua Armatei Române marcată la Oradea
Aproximativ 300 de orădeni au participat duminică, în Piața Unirii din Oradea, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, un eveniment marcat de un mesaj privind necesitatea modernizării capacităților de apărare. Fostul premier Ilie Bolojan a participat și el la festivități.
-
Proiect major în Oradea: Se înlocuiesc contoarele clasice de energie electrică cu unele inteligente. Ce trebuie să știe locatarii
Locuitorii municipiului Oradea vor avea contoare inteligente de energie electrică. Instituția Prefectului – Județul Bihor informează cetățenii că în perioada următoare se vor desfășura lucrări de înlocuire a vechilor echipamente de măsurare, iar echipele de intervenție pot lucra inclusiv în weekend sau seara.
-
Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea - Se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modernizare a străzii Lăpușului au fost finalizate. Luni, 26 octombrie 2026, de la ora 17:00, circulația va fi deschisă prin pasaj și pe strada Lăpușului.
Oficiul de turism flamand promovează Flandra independentă
Serviciul de promovare a Flandrei, regiunea vorbitoare de limbă olandeză din nordul Belgiei, afişează pe Internet o hartă care prezintă Flandra independentă.
- 18 August 2010
- Citeste
Bărbat arestat în faţa palatului prezidenţial din Varşovia
Un bărbat a fost arestat ieri dimineaţa de poliţia din Varşovia, în exteriorul palatului prezidenţial, acesta având asupra sa o grenadă. Anterior, poliţia anunţa că bărbatul, neînarmat, avea asupra lui un obiect care "semăna cu o grenadă".
- 18 August 2010
- Citeste
Roşiori - Tabără interactivă de dans popular
În jur de 170 de tineri, membri în trupe de dans popular din judeţ, s-au reunit de luni, 16 august, la Roşiori pentru o tabără de dans popular de cinci zile. Cu ajutorul specialiştilor invitaţi, tinerii vor deprinde diferite dansuri populare ale etniilor prezente din Bihor (români, romi, maghiari şi saşi). În proiect sunt implicaţi în jur de 170 tineri, membri în trupe de dans popular din zece localităţi: Mişca, Sălard, Sâniob, Biharia, Paleu, Cetariu, Roşiori, Oradea, Săcueni, Tăuteu.
- 18 August 2010
- Citeste
Diamante arhitecturale - biserici de lemn din Ţara Beiuşului
Marţi, 17 august, Protopopiatul Ortodox Român Beiuş a găzduit conferinţa de presă ocazionată de prezentarea proiectului „Diamante arhitecturale - biserici de lemn din Ţara Beiuşului", demers finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, Primăria municipiului Beiuş şi instituţia gazdă, Protopopiatul ortodox.
- 18 August 2010
- Citeste
Amenzi în trafic
Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
- 18 August 2010
- Citeste
Flash rutier
- 18 August 2010
- Citeste
Prima pagină
- 17 August 2010
- Citeste
Natura s-a dezlănţuit din nou în Bihor
După ce vineri după-amiaza Oradea, dar şi câteva localităţi din judeţ au fost cuprinse de furtună, luni seara natura s-a dezlănţuit din nou, lăsând în urmă localităţi fără electricitate, copaci şi stâlpi rupţi.
- 17 August 2010
- Citeste
Adversari dificili pentru poloiştii de la CSM Digi
La sediul Ligii Europene de Nataţie s-a stabilit, ieri, programul primului tur din cadrul cupelor europene la polo pe apă. Campioana României la polo, CSM Digi Oradea, n-a fost prea norocoasă, sorţii hărăzindu-i adversari dificili, dar nu imposibil de depăşit.
- 17 August 2010
- Citeste


