În lunile iulie şi august, agenţii Poliţiei Comunitare au împărţit 250 de notificări şi au blocat 500 de autovehicule pentru parcarea în locuri neautorizate, valoarea amenzilor şi taxelor încasate ridicându-se la 63.250 lei.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Repartizarea cheltuielilor comune - Asociaţiile de proprietari chemate la instructaj
Conform hotărârii de Guvern care aprobă propunerea ANRSC, ar trebui ca în localităţile în care există sistem de încălzire centralizată să se desfăşoare măsurătorile în vederea stabilirii suprafeţelor radiante pe fiecare apartament, holuri şi beciuri. Plata conform acestor măsurători şi calcule ar urma să intre în vigoare abia din iarna 2011 - 2012.
- 14 Septembrie 2010
- Citeste
Azi, 15 septembrie
- 14 Septembrie 2010
- Citeste
Horoscop
- 14 Septembrie 2010
- Citeste
S-au stabilit meciurile din 16-imile Cupei
Ieri a avut loc tragerea la sorţi a partidelor din "16-imile" Cupei României la fotbal. Partidele se vor desfăşura în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, în 21, 22 şi 23 septembrie, în funcţie de programul televizărilor.
- 14 Septembrie 2010
- Citeste
Liga I la fotbal - FC Vaslui şi Pandurii au câştigat lejer
Un duel moldovean şi unul oltenesc au pus capăt etapei a VII-a din Liga I la fotbal. * În partida care a opus una dintre dezamăgirile de până acum ale campionatului, FC Vaslui, şi revelaţia Oţelul Galaţi, trupa pregătită de mult constestatul spaniol Lopez Caro a făcut în sfârşit spectacol, toate golurile fiind marcate de "stranieri". * La Tg. Jiu, Pandurii n-au lăsat nicio şansă craiovenilor de la "U", tânărul antrenor Ionuţ Badea câştigând disputa cu mult mai experimentatul Victor Piţurcă.
- 14 Septembrie 2010
- Citeste
Grupă preliminară uşoară pentru poloişti
Forul european de polo (LEN) a stabilit componenţa grupelor preliminare pentru Campionatul European, programat la Eindhoven (Olanda), în ianuarie 2012. Clasată pe locul 7 la ediţia din acest an a Europenelor, România a ratat şansa de a se califica direct, astfel că va fi nevoită să joace preliminarii pentru a ajunge din nou la turneul final.
- 14 Septembrie 2010
- Citeste
Nadal şi-a întregit colecţia de titluri!
Spaniolul Rafael Nadal, numărul 1 mondial, l-a învins pe sârbul Novak Djokovici, cap de serie numărul 3, scor 6-4, 5-7, 6-4, 6-2, şi a câştigat US Open pentru prima oară în carieră, turneul american fiind singurul din cele patru de Grand Slam care îi lipsea în palmares. Nadal, care a ajuns în premieră în finală la Flushing Meadows, şi-a adjudecat al nouălea turneu de Grand Slam şi al 42-lea titlu.
- 14 Septembrie 2010
- Citeste
Derby spectaculos la Ţeţchea - Locadin Ţeţchea - Victoria Avram Iancu 3-2 (2-1)
- 14 Septembrie 2010
- Citeste
Victorie fără emoţii - Crişul Aleşd - C.S.C. Sânmartin 0-3 (0-2)
- 14 Septembrie 2010
- Citeste


