Primăria municipiului Oradea, prin Compartimentul Îndrumare şi Control Asociaţii de Proprietari, aduce la cunoştinţa asociaţiilor de proprietari care optează pentru conducerea contabilităţii în partidă simplă că, potrivit prevederilor legale privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, acestea ar fi trebuit să depună situaţia soldurilor de activ şi pasiv până la data de 1 martie 2010 -pentru situaţia existentă la 31 decembrie 2009 şi până la data de 1 septembrie 2010 - pentru situaţia existentă la 30 iunie 2010.
Titlurile zilei
-
Oradea a fost gazda evenimentului FAST 2026 - Festivalul școlilor de arhitectură
Pentru cadrele didactice și studenții Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură a Universității din Oradea, FAST 2026 a fost un moment aparte.
-
Conferinţele Universităţii din Oradea - Fragment din istoria elitelor românești
Universitatea din Oradea a găzduit miercuri, 21 octombrie, în Aula Magna, o conferință academică de înaltă ținută științifică, susținută de prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș.
-
Bugetare participativă 2026 - Au fost desemnate proiectele câștigătoare
Primăria Oradea a finalizat centralizarea rezultatelor ediției 2026 a programului de bugetare participativă. Cele mai multe voturi, 500, le-a obţinut propunerea privind construirea unui zid comemorativ în memoria locuitorilor satului Seleuș, desființat în timpul dictaturii comuniste, în vechiul cimitir din cartierul Nufărul.
-
„Școala altfel” plină de descoperiri și zâmbete la Școala Gimnazială „Avram Iancu” - Cinci zile de aventură și cunoaștere
Săptămâna „Școala Altfel” a adus o atmosferă plină de entuziasm și bucurie pentru elevii clasei a I-a H, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” – structura „Octavian Goga”.
-
Sute de copii au trecut pragul subunităților ISU Bihor - „Școala Altfel - Prețuiți Viața!”
Peste 860 de elevi și preșcolari s-au înscris la activitățile de prevenire și pregătire pentru situații de urgență organizate de pompierii bihoreni în cadrul „Școlii Altfel - Prețuiți Viața!”.
-
Precizări privind închiderea balcoanelor la blocurile de locuințe în Oradea - Soluții de intrare în legalitate
Primăria Oradea lucrează în prezent la elaborarea unei proceduri prin care vor fi stabilite condițiile și modalitățile de intrare în legalitate a balcoanelor închise fără autorizație, în situațiile în care reglementările urbanistice permit acest lucru.
Se vede şi de la Bucureşti: „În Oradea se aruncă banii pe fereastră"
Secretarul general al PDL Bihor, Mircea Matei, consideră că administraţia locală "aruncă banii pe fereastră", în loc să sprijine populaţia prin subvenţionarea gigacaloriei în perioada de iarnă.
- 14 Septembrie 2010
- Citeste
In memoriam
- 14 Septembrie 2010
- Citeste
Prima pagină
- 14 Septembrie 2010
- Citeste
Selecţie la fotbal
CS Şoimii Oradea 2010 organizează selecţii şi antrenamente la baza sportivă "Iris", situată pe Calea Sântandrei, în zilele de luni şi miercuri, de la ora 17.00, respectiv sâmbătă, ora 9.30, la grupele de copii 2002-2005. Pregătirea se face cu doi foşti jucători ai FC Bihor din anii '90, Dănuţ Baba şi Sorin Simuţ. Informaţii la telefoanele 0755/94.68.57 şi 0744/19.36.63.
- 14 Septembrie 2010
- Citeste
Călin Fildan a "închis" poarta roş-albaştrilor
FC Bihor nu a primit gol în primele trei etape din Liga a II-a, prilej pentru antrenorul Gheorghe Ghiţ de a-l lăuda pe portarul Călin Fildan, unul dintre cei trei jucători rămaşi la echipă din vechea gardă a "roş-albaştrilor". Din seria a II-a doar goalkeperii primelor două clasate, Petrolul Ploieşti şi Mureşul Deva, au mai reuşit să "închidă" poarta.
- 13 Septembrie 2010
- Citeste
Componenţa urnelor pentru tragerea la sorţi a "16-imilor" Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, ieri, componenţa celor trei urne pentru tragerea la sorţi a meciurilor din cadrul şaisprezecimilor de finală ale Cupei României, ediţia 2010-2011, programată, astăzi, la ora 15.30, la Casa Fotbalului.
- 13 Septembrie 2010
- Citeste
FC Bihor "pariază" pe Negru
Pe ultima sută de metri a perioadei de transferări, FC Bihor şi-a completat lotul cu un jucător cu profil ofensiv. Echipa orădeană l-a transferat pe atacantul Florin Negru, de la Gloria Arad, club de la care în această vară au mai ajuns la Oradea alţi trei jucători, Bujor, Toc şi Copil.
- 13 Septembrie 2010
- Citeste
Liga I la fotbal - Remize cu noroc pentru Dinamo şi FC Timişoara
* Prima partidă disputată duminică în Liga I la fotbal a consemnat debutul lui Ioan Ovidiu Sabău pe banca echipei FCM Tg. Mureş. A fost un debut cu dreptul, mureşenii reuşind să câştige la limită partida cu Gaz Metan Mediaş. * FC Timişoara rămâne singura echipă neînvinsă din campionat, bănăţenii întorcându-se cu un punct obţinut norocos din deplasarea de la Ploieşti, cu Astra care rămâne fără victorie în cele şapte etape disputate * Remiză spectaculoasă la Braşov, între FC din localitate şi Dinamo Bucureşti. Gazdele au evoluat fără complexe şi au condus de două ori, dar "câinii roşii" au revenit de fiecare dată, beneficiind şi de avantajul unui om în plus aproape o repriză.
- 13 Septembrie 2010
- Citeste
A sunat clopoţelul - Noul an şcolar începe cu bune şi rele
Cu peste 1.200 de elevi, Colegiul Economic "Partenie Cosma" este una dintre cele mai mari unităţi de învăţământ din Oradea, iar la deschiderea festivă de ieri curtea fostei Şcoli "Alexandru Roman" a fost neîncăpătoare pentru mulţimea de elevi şi părinţi.
- 13 Septembrie 2010
- Citeste


