Azi, de la ora 8.30, se va întrerupe furnizarea căldurii şi apei calde de consum de la punctele termice 100, 101, 102, 103, 104, 106, 107, 108, 109, 125, 126, 127, 130 şi 136 în vederea efectuării unei reparaţii la Magistrala termică nr.1 în zona B-dului Dacia.
Titlurile zilei
-
O adolescentă de 17 ani și un bărbat - Arestați pentru trafic de minori
Două persoane, printre care o adolescentă de 17 ani, au fost arestate preventiv la Oradea pentru trafic de minori, după ce au exploatat sexual patru fete instituționalizate.
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
Doctorat în Geografie la Universitate
Mâine, 19 noiembrie 2010, de la ora 10.00, în Amfiteatrul 219, Campus Vechi, Pavilion C, etaj II, va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat a prof. Olga Valentina Trif, cu titlul "Studiul condiţiilor bioclimatice ale dealurilor crişene şi silvano-someşene şi influenţa lor asupra organismului uman".
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
Lectura spectacol a piesei „Tunul de cireş"
Astăzi, începând cu ora l7.00, la Baroul Bihor, va avea loc lectura spectacol a piesei „Tunul de cireş", de Paşcu Balaci, în regia lui Emil Sauciuc. Piesa redă un moment dramatic din Ardeal după Diktatul de la Viena.
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
Oaspeţi de seamă pe scena Filarmonicii
Concertul simfonic din această seară, de la ora 19.00, de la Filarmonica de Stat Oradea, îi va avea ca invitaţi pe dirijorul Igor Verbitsky (St. Petersburg), violonistul Gernot Winischhofer (Viena), respectiv pe violoncelistul Anton Niculescu (Braşov). Din program vor face parte: J. Brahms, Dublu concert pentru vioară, violoncel şi orchestră în la minor, op. 102, respectiv R. Schumann, Simfonia a II-a în Do major, op. 61, la 200 de ani de la naşterea compozitorului.
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
"Arta înseamnă să ai în tine frumosul, să dai tot şi să nu păstrezi nimic pentru tine..."
Tablourile Gabrielei Petrea au ceva aparte, fie că înfăţişează peisaje, clădiri, natură statică sau portret, lucrările artistei te invită, discret, să te opreşti o clipă din banalul cotidian şi să le admiri contemplativ. Pentru Gabriela Petrea arta înseamnă să posezi frumosul, să dai tot şi să nu păstrezi nimic pentru tine.
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
"Suntem pregătiţi să câştigăm la Bucureşti"
În ciuda eşecului din întâlnirea cu UCM Reşiţa, antrenorul CSM Oradea, Sebastian Tudor, a fost mulţumit de atitudinea arătată de elevii săi în partida pierdută cu 25-32, fiind încrezător în perspectiva partidei cu CSM Bucureşti din etapa viitoare. De cealaltă parte, tehnicianul reşiţenilor crede că echipa orădeană ar avea nevoie de întăriri pentru a putea spera la salvarea de la retrogradare.
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
Bute ar putea boxa în Bucureşti în 2011
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) va susţine financiar un meci al lui Lucian Bute la Bucureşti anul viitor, în cadrul parteneriatului semnat cu pugilistul român, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort, Elena Udrea.
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
Hoţii din Bucureşti, pericol pentru fanii lui Liverpool
Fanii englezi care vor efectua deplasarea la Bucureşti pentru meciul Steaua - FC Liverpool, din 2 decembrie, sunt sfătuiţi să fie atenţi la hoţii din capitala României, informează site-ul oficial al clubului britanic. Site-ul clubului publică 10 sfaturi date de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti pentru sejurul suporterilor englezi în capitala României.
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
Distracţie la superlativ! - "Dubla rezervare" sau "Amor cu repetiţie"
Trupa "Iosif Vulcan" a Teatrului de Stat Oradea prezintă mâine, 19 noiembrie, de la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiu, în premieră naţională, comedia de succes scrisă de maeştrii farsei europene, Ray Cooney şi John Chapman, spectacolul "Dublă rezervare" ("Amor cu repetiţie"), a V-a premieră a stagiunii 2010-2011.
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
Începând de anul viitor - Zona Gării Centrale intră în modernizare
O carte de vizită a oraşului, zona Gării Centrale este inclusă într-un proiect de amenajare care va demara la anul. Proiectul de modernizare a Pieţei Bucureşti şi a accesului subteran este evaluat la 2.282.152 lei.
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste


