Discursul naţionalist s-a accentuat mai peste tot în Europa, şi asta din pricina crizei, politicienii dorind să reprezinte mai degrabă orgoliul rănit al conaţionalilor lor. Din punctul acesta de vedere, politicienii maghiari nu numai că nu fac notă discordantă, ba chiar sar calul, căzând în extremism şi şovinism. În acest sens declaraţiile părţii maghiare sunt univoce şi tranşante spre deosebire de ambiguitatea puterii de la Bucureşti. Declaraţia ambasadorului Ungariei la Bucureşti, Oskar Fuzes, este mai mult decât elocventă: "Teatrul Naţional din Budapesta nu este cel mai potrivit loc de sărbătorire a pierderii Transilvaniei din partea Ungariei. Pentru noi, pentru maghiari, pentru unguri, această zi este ziua când noi am pierdut Transilvania."
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Pregătirea practică a agenţilor comunitari
În data de 24 noiembrie a.c., agenţii din cadrul Poliţiei Comunitare Oradea au participat la un curs de pregătire pe teme de circulaţie, împreună cu agenţii din cadrul Poliţiei municipiului Oradea - Poliţia Rutieră.
- 26 Noiembrie 2010
- Citeste
Închirierea Sălii Sporturilor
Ţinând cont că se apropie sfârşitul de an, Clubul Sportiv Municipal anunţă toate firmele interesate de închirierea Sălii "Antonio Alexe" pentru anul 2011, să depună o cerere în acest sens.
- 26 Noiembrie 2010
- Citeste
Spitalele îşi vor posta achiziţiile pe site
Pentru transparenţa şi eficienţa achiziţiilor publice, spitalele care au trecut, în acest an, în subordinea Consiliului Local al municipiului Oradea, îşi vor publica achiziţiile directe, cu valoare cuprinsă între 1.000 euro, cu TVA, şi 15.000 euro, fără TVA, pe site-ul propriu, precum şi pe site-ul municipalităţii www.oradea.ro, unde se regăsesc link-uri către site-urile proprii ale spitalelor.
- 26 Noiembrie 2010
- Citeste
Agenda culturală
- 26 Noiembrie 2010
- Citeste
Doctorat în Istorie la Universitate
Azi, 27 noiembrie, de la ora 11.00, în Campus Nou, Pavilion V, Amfiteatrul "Nicolae Iorga" (Sala V014) va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat a lui Petru Florin Ardelean, cu titlul "Violenţa în lumea rurală din Crişana în secolele XVIII-XIX".
- 26 Noiembrie 2010
- Citeste
Un nou doctor în Istorie
Ieri, 26 noiembrie 2010, în Campus Nou, Pavilion V, Amfiteatrul „Nicolae Iorga" (Sala V014) a avut loc susţinerea publică a tezei de doctorat a dlui. Horaţiu Bocşan, cu titlul „Instituţiile ecleziastice ortodoxe din Crişana la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secoluilui al XX-lea".
- 26 Noiembrie 2010
- Citeste
CSM Digi a revenit pe primul loc
După ce au învins la pas Crişul Oradea în restanţa disputată joi, CSM Digi Oradea va avea o misiune uşoară în dubla cu Politehnica Cluj care se va disputa azi de la ora 18.00 şi respectiv mâine de la 10.00 în oraşul de pe Someş. Crişul Oradea va evolua tot pe teren propriu la bazinul acoperit Crişul, de această dată în compania Stelei, azi de la ora 18.00 şi mâine de la ora 10.00.
- 26 Noiembrie 2010
- Citeste
Billy Joel, supus unei operaţii de înlocuire a şoldurilor
Billy Joel a fost supus unei operaţii de înlocuire a şoldurilor, cântăreţul simţindu-se bine după intervenţia chirurgicală.
- 26 Noiembrie 2010
- Citeste
Dar din dar se face Rai - Cadouri pentru copiii la Şcoala „Dimitrie Cantemir"
Cum Moş Nicolae şi Crăciunul se apropie cu paşi repezi, elevii de la Şcoala cu clasele I-VIII „Dimitrie Cantemir" au vrut să le facă o bucurie colegilor proveniţi din familii cu o situaţie materială precară.
- 26 Noiembrie 2010
- Citeste


