Orice început este greu, dar cu talent, dăruire şi seriozitate, el poate deveni reuşit şi de bun augur. Au dovedit-o organizatorii ediţiei I a Festivalului Naţional de Arte Teatrale pentru Copii şi Tineret „Pas în doi" organizat timp de trei zile la Oradea.
Titlurile zilei
-
Schimbare majoră în urbanism: Primăria Oradea va prelua avizarea proiectelor din întreaga zonă metropolitană
ORADEA. Consiliul Local Oradea a aprobat un nou regulament care modifică radical modul în care se vor obține avizele de urbanism în regiune. Începând de luna aceasta, Municipiul Oradea devine oficial coordonatorul procesului de avizare pentru toate cele 14 comune din Zona Metropolitană, punând în aplicare noile prevederi ale Codului urbanismului (Legea nr. 169/2026).
-
ANPC atrage atenția: consumatorii primesc mai puțin produs pentru aceeași sumă - Păcăliți la gramaj
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) atrage atenția asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantității unui produs în timp ce prețul rămâne neschimbat sau nu scade proporțional, astfel încât consumatorul primește mai puțin produs pentru aceeași sumă.
-
Tabără pentru Tineret în localitatea Câmp - Se caută constructor
Consiliul Județean Bihor a lansat joi, 27 august, licitația pentru execuția lucrărilor la viitorul Centru Județean de Orientare Școlară și Profesională cu Centru de Agrement/Tabără pentru Tineret din localitatea Câmp, orașul Vașcău.
-
Mihai Jurca, șeful Cancelariei primului-ministru: Cel mai scăzut nivel al Dunării din istoria măsurătorilor
Dunărea are în prezent cel mai scăzut nivel din istoria măsurătorilor, a transmis, joi, șeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, printr-o postare pe Facebook.
-
Amplasarea mobilierului urban în cvartale de locuit - Procedura a fost simplificată
Primăria Oradea a aprobat o procedură privind soluționarea solicitărilor referitoare la mobilierul urban din cvartalele de locuit, prin care sunt stabilite reguli unitare pentru amplasarea băncilor, coșurilor pentru deșeuri, rastelurilor pentru biciclete și a altor elemente de mobilier urban.
-
Fenomen rar la Universitatea din Oradea - Magnoliile au înflorit din nou
Un fenomen rar se petrece în campusul central al Universității din Oradea. Magnoliile au înflorit pentru a doua oară în acest an.
Azi, 22 noiembrie
- 21 Noiembrie 2010
- Citeste
Horoscop
- 21 Noiembrie 2010
- Citeste
Proiect de lege privind procedura de colectare a debitelor
Procedura are ca scop legiferarea activităţii de colectare a debitelor de către departamente interne specializate folosite de un creditor. Colectorii de debite nu vor putea utiliza nici un fel de tehnici care să hărţuiască, oprime sau să abuzeze debitorii persoane fizice.
- 21 Noiembrie 2010
- Citeste
Soprana Roxana Briban s-a sinucis
Soprana Roxana Briban, în vârstă de 39 de ani, s-a sinucis, sâmbătă după-amiază, în casa ei din Bucureşti, a declarat Alexandru Briban, soţul artistei, care a precizat că aceasta a suferit un şoc după ce a fost dată afară de la Opera Naţională din Bucureşti, în 2009.
- 21 Noiembrie 2010
- Citeste
Cântăreaţa Joan Baez, spitalizată după ce a căzut dintr-un copac
Cântăreaţa Joan Baez, considerată una dintre legendele muzicii folk americane, a fost internată, sâmbătă, într-un spital din California, după ce a căzut de la o înălţime de peste şase metri dintr-un copac aflat în grădina casei sale.
- 21 Noiembrie 2010
- Citeste
Loredana şi-a lansat albumul "Iubiland"
Loredana şi-a lansat, sâmbătă seara, cel mai nou album, "Iubiland", în cadrul unui concert ce a avut loc la Băneasa Shopping City şi la care au participat câteva sute de spectatori.
- 21 Noiembrie 2010
- Citeste
Ştei - Burse pentru un viitor în Politehnică
Joi, 18 noiembrie, pe un timp splendid, parcă predestinat acestui eveniment, curtea C.T. "Unirea" Ştei a fost arhiplină cu ocazia lansării concursului adresat elevilor de liceu "Burse pentru un viitor în Politehnică", organizat de Fundaţia "Politehnica Timişoara".
- 21 Noiembrie 2010
- Citeste
Strada Ursului a picat testul acvatic
O nouă mostră a lipsei de coordonare în ce priveşte lucrările publice este strada Ursului, a cărei reabilitare a fost finalizată de numai câteva luni, printr-un proiect cu finanţare europeană. Cu toate acestea, după fiecare ploaie strada devine, de la un capăt la altul, un lac de acumulare a cărui adâncime ajunge şi la 20 cm.
- 21 Noiembrie 2010
- Citeste
Podul de la Primărie intră în reabilitare
În contextul reabilitării Pieţelor Unirii şi Ferdinand, municipalitatea orădeană face un prim pas demarând procedurile pentru lucrările de întreţinere a podului peste Crişul Repede care face legătura între cele două pieţe. Deschiderea ofertelor va avea loc pe data de 26 noiembrie a.c.
- 21 Noiembrie 2010
- Citeste


