Pentru necesarul de motorină în culturile vegetale, beneficiarii trebuie să prezinte adeverinţă de la Primăria de care aparţin pentru suprafeţele pe care le lucrează, iar pentru necesarul în sectorul zootehnic - adeverinţă cu numărul de animale înscrie în Registrul Naţional al exploataţiilor (RNE).
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Termen limită pentru beneficiarii amânărilor la plată
Data de 20 decembrie reprezintă ultima zi de achitare a obligaţiilor fiscale cu termene de plată începând cu data emiterii deciziei de amânare la plată pentru contribuabilii care au în derulare înlesniri sub forma amânării la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen.
- 13 Decembrie 2010
- Citeste
Proiect strategic "Alternative pentru şomaj"
Joi, 16 decembrie, Centrul Judeţean de Informare, Consiliere şi Formare Profesională "Pentru Voi" organizează, la Satu-Mare, cel de-al doilea workshop pentru stimularea parteneriatelor locale pentru sprijinirea şomerilor.
- 13 Decembrie 2010
- Citeste
Preţurile alimentelor - în continuă creştere
Potrivit ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică (INS), faţă de luna octombrie, preţurile la produsele alimentare s-au scumpit cu 0,88%, în timp ce mărfurile nealimentare şi serviciile au crescut cu 0,38% şi, respectiv, 0,2%.
- 13 Decembrie 2010
- Citeste
Hospice Emanuel: Zeci de orădeni s-au alăturat campaniei umanitare adresată copiilor bolnavi
- 13 Decembrie 2010
- Citeste
Mărturii din temniţa roşie: Calvarul Aiudului
- 13 Decembrie 2010
- Citeste
Anul acesta fii tu Moş Crăciun pentru ei!
- 13 Decembrie 2010
- Citeste
Colind pentru Alex
În data de 17 decembrie a.c., de la ora 18.00, la Filarmonica de Stat Oradea va avea loc concertul caritabil "Colind pentru Alex", organizat de Consiliul Elevilor de la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" Oradea, în parteneriat cu Asociaţia Părinţilor CN "E. Gojdu". În această acţiune s-a implicat şi Teatrul de Stat Oradea.
- 13 Decembrie 2010
- Citeste
Proiecte în oglindă Oradea-Debreţin: Inele rutiere pentru zonele metropolitane omoloage
Un an de muncă asiduă a fost, ieri, încununat cu un prim succes. Un nou proiect al Zonei Metropolitane Oradea s-a încheiat, coordonatorii acestuia declarându-se mulţumiţi de rezultatele obţinute.
- 13 Decembrie 2010
- Citeste
"Bihorul în mişcare": Punct final în etapa judeţeană la fotbal
Echipa Liceului Baptist Emanuel s-a impus în competiţia de fotbal desfăşurată în cadrul campaniei "Bihorul în mişcare" rezervată elevilor de gimnaziu.
- 13 Decembrie 2010
- Citeste


