Universitatea Politehnică din Timişoara - Departamentul de Educaţie Permanentă, în colaborare cu Facultatea de Arhitectură şi Construcţii din cadrul Universităţii din Oradea şi Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor organizează Curs post-universitar de pregătire pentru auditori energetici în construcţii şi instalaţii "Reabilitarea termică şi energetică a clădirilor existente"- modul construcţii + instalaţii.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Mai greu decât se anticipa - "Poli" Iaşi - CSM Oradea 81-93
CSM Oradea a câştigat mai greu decât se anticipa restanţa cu "Poli" Iaşi, contând pentru etapa a II-a a Diviziei A la baschet masculin. În partida disputată luni seara, orădenii s-au impus cu 93-81 (19-21, 20-31, 28-10, 26-19). Succesul obţinut în Moldova a urcat echipa orădeană până pe locul 6 al clasamentului.
- 07 Decembrie 2010
- Citeste
Semnal - Cântec după cântec, carte după carte (I)
Stă să iasă de sub tipar, zilele acestea, al doilea volum din Cântecul după cântec, schiţă pentru un univers folcloric bihorean, carte realizată în colaborare de Ioan Degău şi Miron Blaga, care are menirea de a completa şi detalia conţinutul primului tom, un tom destul de bogat - circa 70 de solişti şi aproape 20 de animatori şi personalităţi care au cultivat folclorul bihorean etc.
- 07 Decembrie 2010
- Citeste
Cluburile Kiwanis servesc copiii lumii!
În Oradea există trei cluburi Kiwanis: CK Oradea, CK Varadinum şi CK Art. Membrii acestor cluburi sunt mândri de apartenenţa lor la marea familie internaţională Kiwanis, care are ca slogan "Servim copiii lumii". O fac cu dăruire şi simplitate. Zilele acestea, acţiunile organizate de aceste cluburi au avut loc în cascadă.
- 07 Decembrie 2010
- Citeste
Pelerinaj la Rădeşti, Alba - Pe urmele episcopului greco-catolic Demetriu Radu
Zeci de seminarişti, preoţi şi credincioşi din Oradea, însoţiţi de episcopul greco-catolic de Oradea, P.S. Virgil Bercea, s-au aflat, zilele trecute, în pelerinaj în judeţul Alba, în localitatea Rădeşti, satul natal al episcopului Demetriu Radu.
- 07 Decembrie 2010
- Citeste
Orăşelul copiilor - Luna decembrie, plină de activităţi
Şi în această lună, Orăşelul copiilor desfăşoară o serie de activităţi pentru copii, cu atât mai mult cu cât este luna cadourilor, iar Sărbătorile de Iarnă sunt tot mai aproape.
- 07 Decembrie 2010
- Citeste
prima pagină
- 07 Decembrie 2010
- Citeste
Azi, 8 decembrie
- 07 Decembrie 2010
- Citeste
Horoscop
- 07 Decembrie 2010
- Citeste
Câştigul salarial mediu net - mai mic cu 2,5%
Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut cu 2,5% în octombrie 2010 faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi s-a menţinut relativ constant faţă de septembrie 2010
- 07 Decembrie 2010
- Citeste


