Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că grupul parlamentar al comuniştilor este dispus să voteze un candidat apolitic la funcţia de preşedinte al ţării, dar numai în cadrul unei coaliţii de guvernare extinse.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Finanţări pentru business-uri online
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a publicat spre consultare Ghidul Solicitantului pentru operaţiunea 3.3.2. (Sprijin pentru dezvoltarea sistemelor de comerţ electronic şi a altor soluţii online pentru afaceri).
- 11 Ianuarie 2011
- Citeste
Peste 170 milioane de lei pentru dezvoltarea turismului
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) va avea în acest an un buget de 172,41 milioane de lei pentru două programe, de marketing şi promovare a turismului, respectiv de dezvoltare a destinaţiilor şi produselor turistice.
- 11 Ianuarie 2011
- Citeste
Noi formulare de declaraţii
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) vrea să elaboreze noi formulare de declaraţii informative pentru agenţii economici care au optat pentru regimul special de scutire şi care au o cifră de afaceri mai mică de 35.000 euro.
- 11 Ianuarie 2011
- Citeste
Primăria face poduri, oare va pune şi taxă?
Anul 2010 a fost pentru administraţia orădeană unul al lansării construcţiei de poduri. În prezent, în Oradea, se află patru poduri în execuţie, iar construcţia sau reabilitarea altor două este prevăzută pentru acest an.
- 11 Ianuarie 2011
- Citeste
S-a deschis Centrul Medical „Crucea Albă"
Peisajul unităţilor medicale din Oradea s-a îmbogăţit de ieri cu un nou centru. „Vinovat" de situaţie este conf. univ. dr. Gheorghe Oros, care a inaugurat ieri pe strada Bărăganului nr. 11 Centrul Medical „Crucea Albă".
- 11 Ianuarie 2011
- Citeste
Creşte numărul îmbolnăvirilor de sezon
Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică atrag atenţia că datele cumulate ale supravegherii epidemiologice de rutină a infecţiilor respiratorii din ultimele două săptămâni indică faptul că 130 persoane au fost internate ca urmare a infecţiilor acute respiratorii ale căilor respiratorii superioare, din totalul de 3.197 cazuri raportate.
- 11 Ianuarie 2011
- Citeste
Garda de Mediu, în control la mina Băiţa
O echipă de comisari ai Gărzii de Mediu Bihor s-a deplasat ieri la Mina Băiţa, pentru a analiza situaţia din punct de vedere al mediului, după ce exploatarea a rămas părăsită de luni dimineaţă.
- 11 Ianuarie 2011
- Citeste
Ziaristica politică a lui Mihai Eminescu
Despărţământul Oradea al ASTREI a organizat ieri, în sala de la etajul II a Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", conferinţa despre ziaristica politică a lui Mihai Eminescu, eveniment la care au participat cadre universitare din Bihor, orădeni preocupaţi de cultură şi oameni cu profesiune didactică.
- 11 Ianuarie 2011
- Citeste
Trupa Hi-Q ajunge abia mâine la Oradea!
Deşi, iniţial, trupa Hi-Q îşi anunţase prezenţa în Lotus Center, astăzi, 12 ianuarie, membrii formaţiei şi-au amânat sosirea, drept pentru care evenimentul "It's HI-Q time @ Lotus Center", care se desfăşoară în cadrul Super Sale Week, a fost amânat cu o zi, pentru joi, 13 ianuarie.
- 11 Ianuarie 2011
- Citeste


