Titlurile zilei
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
-
Zi de rugăciune, binecuvântare și recunoștință la Mănăstirea Izbuc: Părintele stareț Mihail Tărău, omagiat la împlinirea a 31 de ani de slujire
Duminică, 1 noiembrie 2026, Mănăstirea Izbuc, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite așezăminte monahale din Episcopia Oradiei, a devenit din nou loc de întâlnire a credinței, rugăciunii și comuniunii duhovnicești. O mulțime de credincioși, veniți din diferite regiuni ale țării, au trecut pragul sfintei mănăstiri pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Taina Sfântului Maslu și la rugăciunile de dezlegare și binecuvântare, săvârșite potrivit tradiției statornicite în prima duminică a fiecărei luni.
-
Prefectul Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție
Prefectul liberal al județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție. La final de mandat, fostul prefect a transmis un Raport de activitate. Noul prefect al județului este pesedistul Emilian Pavel.
-
Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh - Lucrări de modernizare
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
-
O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice - Demarează pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
-
Doina Ruști vine la Oradea pentru prima ediție a Bookfestului cu noul ei roman - Matuf, peruchierul
Invitată la Bookfest Oradea, Doina Ruști se va întâlni cu publicul cititor vineri, 6 noiembrie, la ora 12.00, la Sinagoga Neologă Sion. Alături de Doina Ruști se va afla Lidia Bodea, din partea Editurii Humanitas.
Horoscop
- 04 Februarie 2011
- Citeste
Tom Hanks a devenit bunic la 54 de ani
Actorul american Tom Hanks a devenit bunic pentru prima oară la vârsta de 54 de ani, odată cu venirea pe lume, marţi, a micuţei Olivia Jane, fiica lui Colin Hanks şi a soţiei sale, Samantha Bryant, informează contactmusic.com.
- 04 Februarie 2011
- Citeste
Inna, Mădălina Manole şi Paula & Ovi, nominalizaţi la Premiile Muzicale Radio România Actualităţi
Inna, Mădălina Manole şi Paula & Ovi îşi vor disputa titlul de Artistul anului la cea de-a IX-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România Actualităţi, care se va desfăşura pe 13 martie, de la ora 18.15, la Sala Radio din Bucureşti, informează Radioul Public.
- 04 Februarie 2011
- Citeste
A fost lansată campania "Lucrezi pământul şi accesezi fonduri europene"
Buna informare a fermierilor reprezinta una din primele si cele mai importante condiţii pentru derularea la timp şi corectă a întregului proces de absorbţie a fondurilor europene alocate pentru sectorul agricol din România.
- 04 Februarie 2011
- Citeste
BNR ţine dobânda-cheie la 6,25%
Pentru a şasea şedinţă consecutivă, Banca Naţională a României (BNR) menţine dobânda monetară la minimul istoric de 6,25%.
- 04 Februarie 2011
- Citeste
Au fost achiziţionate 17.000 de certificate calificate
Un număr de 70.000 de firme au achiziţionat certificate calificate pentru depunerea pe Internet a declaraţiei unice privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.
- 04 Februarie 2011
- Citeste
Salariul minim brut în construcţii - 700 de lei
Conform unui act adiţional la Contractul Colectiv de Muncă (CCM), semnat de patronatele şi sindicatele din construcţii, salariul minim brut din acest domeniu să fie, începând cu 1 ianuarie 2011, de 700 lei/lună pentru un program de lucru de 170 de ore/lună.
- 04 Februarie 2011
- Citeste
Programul de alegere a carierei, la final
Carierele de succes se fundamentează încă din liceu. Aproape o sută de liceeni care au participat la un program inovativ de lungă durată vor participa astăzi la evenimentul de închidere al proiectului Grow 1.2, la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Oradea.
- 04 Februarie 2011
- Citeste
O tonă de legume şi zeci de mii de ouă alterate confiscate înainte de a fi comercializate
Zeci de mii de ouă alterate şi alte mărfuri improprii pentru consum au fost descoperite de poliţişti depozitate într-un imobil din Oradea şi confiscate înainte de a ajunge în coşurile consumatorilor. Alimentele ar fi urmat să fie comercializate în pieţele din municipiu.
- 04 Februarie 2011
- Citeste


