Jucătorii echipei Real Madrid, Pedro Leon şi Fernando Gago, s-au încăierat la un antrenament, astfel că tehnicianul Jose Mourinho a decis să nu-i convoace la meciul cu FC Sevilla, din Cupa Spaniei.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Campioana României, eliminată la "loterie"
CSM Digi Oradea a ratat în mod dramatic calificarea în "careul de aşi" al Cupei LEN la polo. Chiar dacă a cedat în tur, la Budapesta, cu 12-9, echipa pregătită de Cornel Gordan a reuşit să remonteze handicapul în returul disputat aseară la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu".
- 02 Februarie 2011
- Citeste
La 81 de ani, a sfârşit într-o fântână
Sfârşit tragic pentru un orădean în vârstă de 81 de ani. Corpul acestuia a fost degajat, ieri seară, dintr-o fântână, de către un echipaj de pompieri.
- 02 Februarie 2011
- Citeste
Se mai închide o uşă din dos
Autorităţile nu vor mai putea aproba documentaţii de urbanism pentru intrarea în legalitate a construcţiilor realizate fără autorizaţii, prevedere inclusă într-o ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, aprobată ieri de Guvern.
- 02 Februarie 2011
- Citeste
in memoriam
- 02 Februarie 2011
- Citeste
prima pagină
- 02 Februarie 2011
- Citeste
Azi, 3 februarie
- 02 Februarie 2011
- Citeste
Horoscop
- 02 Februarie 2011
- Citeste
Cameron Diaz va juca alături de Colin Firth
Actriţa americană Cameron Diaz va juca alături de britanicul Colin Firth în drama "Gambit", ce va fi regizată de fraţii Joel şi Ethan Coen, informează hollywoodreporter.com.
- 02 Februarie 2011
- Citeste
Jane Fonda vrea să demonstreze că nu este "perfectă"
Celebra actriţă Jane Fonda a refuzat să-i fie modificată imaginea pe calculator pentru cel mai recent pictorial al său, arătându-şi ridurile, pentru că a dorit astfel să demonstreze fanilor că nu este "perfectă", informează contactmusic.com.
- 02 Februarie 2011
- Citeste


