Ministerul Sănătăţii infirmă zvonurile potrivit cărora va fi introdusă o taxă la eliberarea certificatelor de conformitate pentru medici şi asistenţi medicali.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Certificarea serviciilor medicale de la Spitalul Municipal
La sfârşitul lunii ianuarie, Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu" i-a parvenit din partea Organismului de Cerificare a Sistemelor de Management un certificat prin care se atestă calitatea managementului de sănătate din cadrul acestei instituţii sanitare.
- 03 Februarie 2011
- Citeste
Pe lângă malul fără plopi...
Directorul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri Bihor, Pasztor Sandor, intenţionează să solicite Primăriei Oradea să-şi dea acordul pentru tăierea tuturor plopilor de pe malul stâng al Crişului Repede, pe tronsonul Pod Dacia - Pasarela Intelectualilor.
- 03 Februarie 2011
- Citeste
Stâna de Vale - O nouă ediţie a „Serbărilor Zăpezii"
Iubitorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi şi la acest sfârşit de săptămână în cea mai renumită staţiune din Munţii Apuseni, Stâna de Vale, pentru a se bucura din plin de zăpadă şi de surprizele pregătite de organizatorii celei mai ample petreceri hibernale din Munţii Apuseni, „Serbările Zăpezii" de la Stâna de Vale, ediţia 5-6 februarie 2011!
- 03 Februarie 2011
- Citeste
Circulaţie întreruptă
Mâine şi duminică va fi suspendată circulaţia tramvaielor 1R, 3R şi 2 pe inelul Olosig - B-dul Decebal - Biserica Emanuel - P-ţa Unirii - Centrul Civic - Gara Centrală - Olosig. Măsura a fost decisă în urma demarării unor lucrări la calea de rulare care se vor desfăşura în dreptul Farmaciei 5.
- 03 Februarie 2011
- Citeste
Zilele Cărţii la Facultatea de Protecţia Mediului - Alte lansări de carte la patru catedre
A doua zi dedicată Zilelor cărţii la Facultatea de Protecţia Mediului a strâns în Sala de Consiliu a facultăţii o sumedenie de cadre didactice.
- 03 Februarie 2011
- Citeste
Geografie, turism şi şcoli doctorale - Bani europeni pentru proiecte româno-ungare
Departamentul de Geografie, Turism si Amenajarea Teritoriului (DGTAT) din cadrul Facultăţii de Istorie, Geografie şi Relatii Internaţionale a Universităţii din Oradea, implementează în cursul anului 2011 şi 2012 două proiecte pe axa de colaborare România Ungaria.
- 03 Februarie 2011
- Citeste
Noul Citroen C4 a fost lansat la Oradea
Top Motor, dealer autorizat Citroen, a lansat ieri, la Oradea, noul Citroen C4, gazda evenimentului fiind Sorin Bochiş, director comercial Top Motor.
- 03 Februarie 2011
- Citeste
Grupă dificilă pentru naţionala de tineret
Reprezentativa de tineret a României, antrenată de Emil Săndoi, va întâlni Franţa, Slovacia, Letonia şi Kazahstan, în grupa a 9-a a preliminariilor Campionatului European din 2013, programat în Israel, conform tragerii la sorţi efectuată la Nyon (Elveţia).
- 03 Februarie 2011
- Citeste
Puţini fotbalişti din Germania îşi asigură viitorul
Un sfert din fotbaliştii profesionişti care evoluează în Germania îşi încheie cariera având datorii sau probleme financiare, potrivit Sindicatului german al jucătorilor (VdV), care îi sfătuieşte pe aceştia să aibă mai multă grijă cum îşi cheltuie banii.
- 03 Februarie 2011
- Citeste


