Sala de festivităţi a Colegiului Naţional "Avram Iancu" a fost recent gazda Festivalului-concurs "Varietăţi bihorene", unde au participat artişti din Vaşcău, Roşia şi Ştei.
Titlurile zilei
-
România are puțini absolvenți de studii superioare și investește sub media OCDE - Educația, pe butuci
România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenților de studii superioare din rândul țărilor OCDE, în timp ce investițiile publice în educație rămân sub nivelul mediei organizației - sunt printre principalele concluzii ale raportului „Education at a Glance 2026”, lansat marți de Ministerul Educației și Cercetării și editat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
-
Pe strada Mărgelelor din cartierul Episcopia - A fost aşternut primul strat de asfalt
Lucrările de modernizare a străzii Mărgelelor din cartierul Episcopia au avansat, fiind așternut primul strat de asfalt – stratul de binder. Investiția cuprinde modernizarea completă a străzii, de la infrastructura rutieră și canalizarea pluvială până la trotuare, accese la proprietăți, iluminat public și spații verzi.
-
Aeroportul Oradea - Finanțare pentru un parc fotovoltaic
Aeroportul Oradea a obținut finanțare pentru un parc fotovoltaic și un sistem de stocare a energiei. Investiția, în valoare de peste 8,5 milioane de lei, va contribui la creșterea independenței energetice a Aeroportului Oradea și reducerea costurilor de operare.
-
O seară despre gânduri și emoții - Eva – Fără Filtru
Aproximativ 120 de persoane au fost prezente la prima ediție a evenimentului „Eva – Fără Filtru”, un proiect inițiat de Fundația Șinca și o echipă de voluntare, dedicat femeilor și conversațiilor autentice despre ceea ce gândim, simțim și, de multe ori, alegem să nu spunem.
-
Pelerinajul poetic, la a IX-a ediţie - „Pe Crişuri în sus”
În data de 26 septembrie, s-a desfăşurat cea de-a noua ediţie a Pelerinajului poetic „Pe Crişuri în sus”, acțiune inițiată de către membrii Cenaclului literar al Baroulu, la care au participat, în premieră, poeţii Lucian Scurtu, Ioan F. Pop, Viorel Boldiş, Dan Bulzan Borode, avocat Şerban Nicolae, notarul poet Aurel Măduţa, prof. Victor Albu, însoţiţi de scriitorul George Roca, din Australia, şi familia de avocaţi Balaci Paşcu şi Balaci Antiţa.
-
Probleme pe şantierul din zona Gării CFR - O zonă periculoasă
UPDATE. Un cititor al ziarului Crişana semnalează mai multe nereguli grave pe care le-a întâlnit pe şantierul pentru construcţia pasajului subteran din zona Gării CFR. Orădeanul consideră că „modul de lucru al constructorului pune în pericol siguranța, sănătatea și chiar viața locuitorilor din zonă”. Citiți răspunsul Primăriei Oradea.
Cărbuneşti, Maramureşul Istoric - Mărturisirea geniului eminescian
Şi în dreapta Tisei, în Maramureşul Istoric, naşterea poetului nepereche este marcată an de an prin organizarea concursului literar "Mihai Eminescu", ajuns acum la cea de-a cincea ediţie.
- 06 Februarie 2011
- Citeste
DGASPC Bihor la ora bilanţului
Activitatea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, pe parcursul anului 2010, a fost prezentată vineri de către conducere, în cadrul unei conferinţe de presă.
- 06 Februarie 2011
- Citeste
Februarie scoate virozele pe uliţă
Conform datelor raportate şi centralizate în supravegherea epidemiologică de rutină, pentru perioada 24-30 ianuarie, în Bihor s-au înregistrat 3.429 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi 1.272 de cazuri de pneumonii
- 06 Februarie 2011
- Citeste
Hora locală
- 06 Februarie 2011
- Citeste
Ghid de nutriţie: Porţiile de hrană trebuie adaptate în funcţie de necesităţile energetice
Cunoştinţele despre nutriţie sunt folositoare fiecărei familii pentru a-şi menţine sănătatea şi a avea o viaţă fericită. Puţini oameni sunt cu adevărat interesaţi de propria dietetică şi există o mulţime de prejudecăţi: unii presupun că doar cei "graşi" trebuie să aibă grijă la ce mănâncă, alţii tind să creadă că cele mai multe alimente sunt nocive.
- 06 Februarie 2011
- Citeste
Sfaturi pentru păstrarea valorii nutritive a alimentelor
- 06 Februarie 2011
- Citeste
Reguli pentru o bună igienă alimentară
- 06 Februarie 2011
- Citeste
Apa, cel mai bun lichid pentru hidratare
Supele, ciorbele, ceaiurile, cafeaua, băuturile alcoolice, de cele mai multe ori vă deshidratează în loc să vă hidrateze.
- 06 Februarie 2011
- Citeste
Crescătorii bihoreni şi-au etalat "bibelourile" cu pene şi blăniţă
Iubitorii de păsări decorative şi animale mici şi-au dat întâlnire la sfârşitul săptămânii trecute la Şcoala cu clasele I-VIII din Sânmartin. Expoziţia judeţeană de păsări şi animale mici a reunit sâmbătă şi duminică atât crescători de tradiţie din judeţ, cât şi iubitorii mari şi mici de animăluţe mici şi preţioase.
- 06 Februarie 2011
- Citeste


