Ocupanta locului doi la finalul turului din Liga a V-a, Seria a III-a, a încheiat prima parte a pregătirilor, urmând să intre în "febra" meciurilor amicale. După vacanţa de iarnă, lotul şteian s-a reunit la baza proprie, în 17 ianuarie, după care au urmat două săptămâni de pregătire pe plan local.
Titlurile zilei
-
Electrificarea căii ferate Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia: Bihor - Stadiul fizic al lucrărilor
Compania Națională de Căi Ferate a prezentat progresul lucrărilor pe Lotul 4 Aleșd - Frontieră Ungaria, parte a proiectului „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor”.
-
Avanpremiere, invitați și evenimente speciale - TIFF Oradea începe vineri
Cea de-a 9-a ediție TIFF Oradea aduce, între 25 și 27 septembrie, peste 30 de proiecții, cel mai mare număr de avanpremiere de până acum, filme premiate la festivalurile de la Cannes și Locarno și întâlniri cu regizori, actori și echipele filmelor. O selecție dedicată naturii și experiențe, precum „Beyond Frontiers” și „Picnic în Vie”, completează programul celor trei zile.
-
Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea - Lucrările avansează la noua sală de spectacole
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că lucrările la Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea au ajuns la un stadiu de 30%. Clădirea, care va avea o sală de spectacole cu peste 1.000 de locuri, două săli de conferințe cu câte 300 de locuri fiecare, un spațiu expozițional și un restaurant, trebuie finalizată până în luna octombrie a anului viitor.
-
Sute de persoane au participat la activitățile desfășurate de polițiști - „Săptămâna Prevenirii Criminalității”
Prevenirea victimizării minorilor, siguranța rutieră și siguranța în mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii bihoreni, prin activități interactive, demonstrații și întâlniri directe cu cetățenii.
-
Finala Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - Școala de Gust, la Oradea
Județul Bihor va găzdui, în premieră, sâmbătă, 3 octombrie, o competiție gastronomică națională desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs’ Societies.
-
O tânără de origine română a devenit Miss Italia 2026 - Sarah Rizea este sportivă de performanță
Sarah Rizea, o tânără de 18 ani de origine română, a câștigat titlul Miss Italia 2026. Finala concursului de frumusețe a avut loc luni seară, la Castelul Santa Severa, lângă Roma, și a fost prezentată de Giulia Salemi.
Angelina Jolie şi Jennifer Aniston au îngropat securea războiului
Actriţele americane Angelina Jolie şi Jennifer Aniston au îngropat securea războiului, afirmă bloggerul american Perez Hilton, citat de dailymail.co.uk.
- 10 Februarie 2011
- Citeste
Christian Bale, nevoit să slăbească pentru rolul din "Concrete Island"
Actorul Christian Bale este nevoit să slăbească din nou, pentru a putea interpreta rolul unui arhitect bogat în filmul "Concrete Island", regizat de Brad Anderson, informează contactmusic.com.
- 10 Februarie 2011
- Citeste
Amalia Enache colecţionează podoabe tradiţionale din toată lumea
Amalia Enache, prezentatoarea "Ştirilor Nopţii" de la Pro TV, a povestit pentru site-ul www.perfecte.ro că are o colecţie impresionantă de podoabe tradiţionale aduse din toate colţurile de lume pe care le-a vizitat.
- 10 Februarie 2011
- Citeste
Moment de reculegere pentru Norbert
Părinţii adolescentului Norbert Takacs decedat exact în urmă cu un an datorită neglijenţei medicilor au ţinut un moment de reculegere la locul unde s-a produs accidentul care le-a băgat fiul în spital. Alături de ei au fost zeci de persoane, colegii de clasă şi apropiaţi ai familiei.
- 10 Februarie 2011
- Citeste
Arestat preventiv pentru 20 de zile - Şeful de la Protecţia Consumatorilor nu mai protejează comercianţii de etnobotanice
Sebastian Secoşan, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, a fost arestat preventiv aseară, pentru 20 de zile, de magistraţii Tribunalului Bihor, fiind acuzat de luare de mită. Sentinţa nu este definitivă şi va fi atacată cu recurs de procurorii anticorupţie.
- 10 Februarie 2011
- Citeste
Cutremur cu magnitudinea de 5,5 în Siberia
Un cutremur cu magnitudinea de 5,5, potrivit institutului american de geofizică (USGS), s-a produs ieri în estul Siberiei, dar autorităţile ruse nu au anunţat producerea unor victime sau pagube materiale, relatează AFP.
- 10 Februarie 2011
- Citeste
Şase morţi în urma unui accident aerian în Irlanda
Şase persoane au murit şi alte şase au fost rănite ieri dimineaţă după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe aeroportul din Cork, în sudul Irlandei, au anunţat autorităţile locale.
- 10 Februarie 2011
- Citeste
Pakistanul reia negocierile de pace cu India
Pakistanul a anunţat ieri că va accepta să reia negocierile oficiale de pace cu India pe "toate subiectele", acestea fiind suspendate în urma atacurilor de la Mumbai, din 2008, comise de comandouri islamiste pakistaneze, relatează AFP.
- 10 Februarie 2011
- Citeste
Noi greve în Egipt, manifestaţiile continuă
Mii de lucrători egipteni au intrat în grevă ieri pentru a cere salarii mai mari, sporind astfel presiunile asupra Guvernului, în condiţiile unor manifestaţii masive pentru demisia preşedintelui Hosni Mubarak, relatează CNN.
- 10 Februarie 2011
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


