Înfiinţată în 2001, Asociaţia Criminaliştilor din România a iniţiat un proiect de lege privind exercitarea profesiei de expert criminalist privat şi doreşte înfiinţarea unui Colegiu al Experţilor Criminalişti Privaţi din România, printre susţinătorii proiectului numărându-se şi procurori, universitari, dar şi poliţişti.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
Poliţist bătut de un tânăr beat: O zi şi jumătate de arest pentru fiecare zi de îngrijire medicală
Un tânăr de 25 de ani, din comuna Roşiori, a fost arestat, ieri de Judecătoria Oradea, fiind acuzat că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, beat fiind, l-a lovit pe ajutorul şefului de post de la Poliţia Roşiori, care îl amendase cu două luni în urmă.
- 02 Martie 2011
- Citeste
Tămaşda, comuna Avram Iancu: Funcţionarea grădiniţei, suspendată
În urma controlului efectuat la finele lunii trecute de inspectorii specializaţi ai DSP Bihor la Şcoala cu clasele I-VIII din comuna Avram Iancu s-a decis suspendarea temporară a activităţii Grădiniţei cu Program Normal din Tămaşda.
- 02 Martie 2011
- Citeste
Vânzătoare anchetată pentru delapidare
O orădeancă în vârstă de 35 de ani, vânzătoarea unui magazin din municipiu, este suspectată de poliţiştii de investigare a fraudelor că a delapidat peste 156.000 lei din banii firmei la care lucra.
- 02 Martie 2011
- Citeste
Urmărit internaţional, reţinut de poliţiştii din Săcueni
Un tânăr în vârstă de 21 de ani, urmărit internaţional, a fost prins în trafic de poliţiştii bihoreni, care l-au reţinut în arest. Pe numele bărbatului din Sălaj autorităţile franceze au emis un mandat european de arestare.
- 02 Martie 2011
- Citeste
Prins la Vama Borş în timp ce voia să scoată din ţară 25 de cai
Un cetăţean maghiar care a încercat să iasă din România cu un automarfar încărcat cu 25 de cai şi nu a putut prezenta documente legale pentru transportul animalelor a fost prins în Punctul de Trecere a Frontierei Borş, fiind sancţionat cu peste 3.700 de lei.
- 02 Martie 2011
- Citeste
Peste 200 de amenzi pentru exces de viteză
Poliţiştii Serviciului Rutier şi de ordine publică din cadrul I.P.J. Bihor au continuat marţi, acţiunile pe şoselele bihorene, una dintre cele mai sancţionate abateri comise de şoferi fiind depăşirea limitelor legale de viteză.
- 02 Martie 2011
- Citeste
A început prima sesiune pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 123 şi Măsurii 313
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pune la dispoziţia beneficiarilor, în această lună, 215 milioane de euro pentru creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere şi încurajarea activităţilor turistice.
- 02 Martie 2011
- Citeste
Obligaţii declarative cu termen în luna martie
Potrivit calendarului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în luna martie, contribuabilii au obligaţia de a îndeplini mai multe obligaţii fiscale.
- 02 Martie 2011
- Citeste
În 12 luni, APIA a plătit aproape 3 miliarde de euro
În perioada februarie 2010 - februarie 2011, APIA a autorizat şi efectuat plăţi în conturile beneficiariolor în valoare de aprox. 2,28 miliarde euro, din care 1,39 miliarde euro din fonduri din bugetul Uniunii Europene (Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA şi Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală -FEADR.
- 02 Martie 2011
- Citeste


