Baschetbaliştii antrenaţi de Cristian Achim vor avea o misiune dificilă în runda cu numărul XXIV-a a Diviziei A de baschet masculin, orădenii urmând a evoluea pe terenul liderului Diviziei A, Asesoft Ploieşti. Partida dintre campioana en-titre şi CSM Oradea se va disputa azi de la ora 17.30 la Sala Olimpia din Ploieşti.
Titlurile zilei
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
Meci încins la Cluj
Ocupantele locului doi şi patru, Universitatea Cluj-Napoca şi Gaz Metan Mediaş, despărţite de un punct luptă pentru statutul de principala urmăritoare a liderului Asesoft Ploieşti. Campioana en-titre se află la o distanţă de trei şi respectiv patru puncte de protagonistele derbyului de la Cluj, dar medieşenii au şi un meci mai puţin disputat. Un alt derby al etapei se joacă între BCMUS Piteşti şi ELba Timişoara, care luptă pentru accederea în play-off.
- 04 Martie 2011
- Citeste
"Mărţişoare de pe Criş", la Restaurantul Transilvania
Ansamblul folcloric "Auşana", în parteneriat cu Restaurantul Transilvania Oradea, organizează marţi, 8 martie, începând cu ora 17.00, un spectacol de gală, intitulat "Mărţişoare de pe Criş", cu ocazia Zilei Femeii. Scopul evenimentului este de a aduce bucurie în sufletele tuturor femeilor de ziua lor şi, în acelaşi timp, de a promova cântecul, jocul şi portul popular bihorean.
- 04 Martie 2011
- Citeste
Un nou magazin cu produse alimentare naturale
Ieri, în incinta Lotus Center s-a deschis magazinul "Delicatese" al firmei Florava. Acesta este primul de acest fel în acest centru comercial şi al treilea deschis în România.
- 04 Martie 2011
- Citeste
Enira şi Alira, la Enoteca Millesime
Enoteca Millesime a continuat miercuri seara evadările enologice cu o întâlnire aparte pentru toţi membrii Centrului de Cultură şi Civilizaţie a Vinului. De data asta, invitaţi au fost reprezentanţii WineRo Ghenadie Bobeică, administratorul companiei, şi Mircea Niculescu, directorul de vânzări, dar şi Mark Dworkin, enolog francez de reputaţie internaţională.
- 04 Martie 2011
- Citeste
Gyula, Ungaria: Continuă colaborarea pentru protecţia şi utilizarea apelor de frontieră
În baza prevederilor acordului încheiat între Guvernul României şi cel al Ungariei privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră, în această săptămână a avut loc, la Gyula, cea de-a 22-a sesiune a comisiei hidrotehnice româno-ungare.
- 04 Martie 2011
- Citeste
Abonamente de criză la Filarmonică
- 04 Martie 2011
- Citeste
Azi, 5 martie
- 04 Martie 2011
- Citeste
Semnarea contractelor de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Casa Verde
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor anunţă solicitanţii bihoreni care au depus dosare de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Casa Verde că, până la data de 2 martie, au fost semnate 528 de contracte de finanţare nerambursabilă.
- 04 Martie 2011
- Citeste
În perioada 7-16 martie, Primul Târg Virtual 3D de Carieră
Pentru prima dată într-un târg de carieră din România, organizat în Romania de către www.jobsinro.ro, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) România, vizitatorii pot descoperi nu doar oferta de cariera ci şi ofertantul însuşi, fără a fi nevoiţi să navigheze de la un site la altul.
- 04 Martie 2011
- Citeste


