Wyclef Jean a fost împuşcat în mână, sâmbătă seara, în timpul unei vizite în ţara sa natală, Haiti, unde ieri a avut loc cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, cântăreţul susţinându-l pe candidatul Michel Martelly.
Titlurile zilei
-
România are puțini absolvenți de studii superioare și investește sub media OCDE - Educația, pe butuci
România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenților de studii superioare din rândul țărilor OCDE, în timp ce investițiile publice în educație rămân sub nivelul mediei organizației - sunt printre principalele concluzii ale raportului „Education at a Glance 2026”, lansat marți de Ministerul Educației și Cercetării și editat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
-
Pe strada Mărgelelor din cartierul Episcopia - A fost aşternut primul strat de asfalt
Lucrările de modernizare a străzii Mărgelelor din cartierul Episcopia au avansat, fiind așternut primul strat de asfalt – stratul de binder. Investiția cuprinde modernizarea completă a străzii, de la infrastructura rutieră și canalizarea pluvială până la trotuare, accese la proprietăți, iluminat public și spații verzi.
-
Aeroportul Oradea - Finanțare pentru un parc fotovoltaic
Aeroportul Oradea a obținut finanțare pentru un parc fotovoltaic și un sistem de stocare a energiei. Investiția, în valoare de peste 8,5 milioane de lei, va contribui la creșterea independenței energetice a Aeroportului Oradea și reducerea costurilor de operare.
-
O seară despre gânduri și emoții - Eva – Fără Filtru
Aproximativ 120 de persoane au fost prezente la prima ediție a evenimentului „Eva – Fără Filtru”, un proiect inițiat de Fundația Șinca și o echipă de voluntare, dedicat femeilor și conversațiilor autentice despre ceea ce gândim, simțim și, de multe ori, alegem să nu spunem.
-
Pelerinajul poetic, la a IX-a ediţie - „Pe Crişuri în sus”
În data de 26 septembrie, s-a desfăşurat cea de-a noua ediţie a Pelerinajului poetic „Pe Crişuri în sus”, acțiune inițiată de către membrii Cenaclului literar al Baroulu, la care au participat, în premieră, poeţii Lucian Scurtu, Ioan F. Pop, Viorel Boldiş, Dan Bulzan Borode, avocat Şerban Nicolae, notarul poet Aurel Măduţa, prof. Victor Albu, însoţiţi de scriitorul George Roca, din Australia, şi familia de avocaţi Balaci Paşcu şi Balaci Antiţa.
-
Probleme pe şantierul din zona Gării CFR - O zonă periculoasă
UPDATE. Un cititor al ziarului Crişana semnalează mai multe nereguli grave pe care le-a întâlnit pe şantierul pentru construcţia pasajului subteran din zona Gării CFR. Orădeanul consideră că „modul de lucru al constructorului pune în pericol siguranța, sănătatea și chiar viața locuitorilor din zonă”. Citiți răspunsul Primăriei Oradea.
Natalie Portman crede că trebuia să se refacă după filmările la "Lebăda neagră"
Actriţa Natalie Portman a mărturisit că ar fi trebuit să se interneze într-un centru de recuperare după filmările pentru pelicula "Lebăda neagră/ Black Swan", însă la momentul respectiv a început să lucreze la un nou film, "Thor", deşi era "epuizată", potrivit contactmusic.com.
- 20 Martie 2011
- Citeste
Renee Zellweger şi Bradley Cooper s-au despărţit
Actorii Renee Zellweger şi Bradley Cooper, care aveau o relaţie de aproape doi ani, s-au despărţit recent, potrivit dailymail.co.uk.
- 20 Martie 2011
- Citeste
Vocea antrenorilor
- 20 Martie 2011
- Citeste
Mărkuş şi Florean merg la lot
- 20 Martie 2011
- Citeste
Fildan, în afara lotului
- 20 Martie 2011
- Citeste
Luceafărul, tot mai aproape de liga secundă!
Liderul seriei a 5-a din Liga a III-a a mai depăşit un obstacol important în drumul spre eşalonul secund. Luceafărul a zădărnicit şi eforturile lui ACS Recaş, una dintre cele mai incomode formaţii din serie, de care a dispus cu 3-1, chiar pe terenul acesteia.
- 20 Martie 2011
- Citeste
Dependenţi de Bundea
- 20 Martie 2011
- Citeste
Se extinde prezenţa diplomatică românească în Irak
România îşi extinde oficial prezenţa diplomatică în Irak prin înfiinţarea unui Birou consular la Erbil, în nordul Irakului, oficiu care va avea printre atribuţii consolidarea relaţiilor comerciale şi economice.
- 18 Martie 2011
- Citeste
in memoriam
- 18 Martie 2011
- Citeste


