Direcţia Economică din cadrul Primăriei Oradea a efectuat, în cursul anului 2010, prin Serviciul de Inspecţie Fiscală, activităţi de verificare a respectării legislaţiei fiscale la 260 de persoane juridice şi 14.321 de persoane fizice.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Ouăle gigant şi-au găsit cumpărători pe măsură
Realizate în cadrul campaniei caritabile, organizată de Fundaţia Pro Valoare, în colaborare cu Lotus Center, ouăle gigant au fost scoase ieri, la licitaţie, după ce două săptămâni au fost expuse în incinta complexului comercial Lotus Center, spre încântarea vizitatorilor.
- 03 Mai 2011
- Citeste
Centrul Cariere - Cursuri de formare profesională gratuite
Centrul Cariere demarează în această lună cursul de calificare pentru lucrător comercial. Cursul se adresează persoanelor care doresc să lucreze în domeniul comerţului cu produse alimentare şi non-alimentare, în cadrul hypermarketurilor sau al magazinelor mai mici.
- 03 Mai 2011
- Citeste
A treia ediţie a Festivalului Luminii, în Parcul 1 Decembrie din Oradea
Cercetaşii României - Centrul Local Oradea, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, organizează sâmbătă, 7 mai, cea de-a III-a ediţie a Festivalului Luminii, ediţie inclusă, în acest an, în Săptămâna Tineretului.
- 03 Mai 2011
- Citeste
Andreea Paul Vass, îşi lansează cartea la Oradea
Consilierul de stat al primului ministru Andreea Paul Vass se va afla vineri, 6 mai, la Oradea, unde va participa la lansarea volumului "Forţa politică a femeilor", pe care l-a coordonat.
- 03 Mai 2011
- Citeste
Alegeri la organizaţia de femei a PDL Bihor
Vineri, 6 mai, de la ora 18.00, la Filarmonica de Stat din Oradea vor avea loc alegerile pentru funcţiile de conducere ale Organizaţiei de Femei a PDL Bihor.
- 03 Mai 2011
- Citeste
Eduard Hellvig, noul secretar general al PNL
Preşedintele PNL Crin Antonescu a anunţat, ieri, Biroul Politic Central al partidului, că fostul deputat bihorean Eduard Hellvig va prelua atribuţiile de secretar general, el urmând să-l înlocuiască, astfel, pe Radu Stroe.
- 03 Mai 2011
- Citeste
Ţara lui tranzit, ţară de scut
Preşedintele Băsescu ne-a anunţat grav că prietenii americani ne vor de tranzit pentru soldaţii şi harnaşamentele de luptă aferente, care se duc spre războaiele ce picotesc în Irak şi Afganistan şi vor să ne asigure liniştea cu o bucată de scut.
- 03 Mai 2011
- Citeste
Azi, 4 mai
- 03 Mai 2011
- Citeste
Horoscop
- 03 Mai 2011
- Citeste


