Colonelul Muammar Gaddafi are termen până la sfârşitul lunii mai pentru a ajunge la un acord cu membrii comunităţii internaţionale şi a accepta exilul, înainte de a intra sub efectele unui mandat de arestare al Curţii Penale Internaţionale (CPI), afirmă ministrul italian de Externe, citat de AFP.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Al-Qaida promite să intensifice jihadul după moartea lui Osama
Liderul Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA), Nasser al-Wahishi, a avertizat Statele Unite că "răul" va veni după moartea lui Osama ben Laden, într-un mesaj postat ieri pe site-urile islamiste.
- 11 Mai 2011
- Citeste
Împăratul Japoniei, în vizită în prefectura Fukushima
Împăratul Japoniei a mers, ieri, pentru prima dată în prefectura Fukushima pentru a se întâlni cu refugiaţii, la două luni de la cutremurul şi tsunami care au provocat cel mai grav accident nuclear după cel de la Cernobîl, relatează AFP.
- 11 Mai 2011
- Citeste
Criştioru de Jos - Sfinţire de troiţă la Gura Văii
Creştinii ortodocşi din comuna Criştioru de Jos au participat, duminică, 8 mai, la un moment aparte din viaţa lor, în locul numit "Gura Văii", la Sfinţirea de Troiţă.
- 11 Mai 2011
- Citeste
Ştei - Europa copiilor la Şcoala "Miron Pompiliu"
Elevii din clasele a V-a şi a VI-a de la Şcoala "Miron Pompiliu" Ştei au marcat ziua de 9 mai, Ziua Uniunii Europene, printr-un concurs intitulat sugestiv "Europa copiilor", ajuns la cea de-a V-a ediţie.
- 11 Mai 2011
- Citeste
Tinca - Itinerarii europene virtuale
Liceul Teoretic „Nicolae Jiga" din Tinca a organizat, cu ocazia zilei de 9 Mai, o interesantă activitate cu caracter instructiv-educativ şi patriotic la care au participat elevi şi cadre didactice.
- 11 Mai 2011
- Citeste
Beiuş - O sărbătoare a tuturor generaţiilor!
Ziua de 9 Mai are o triplă semnificaţie istorică pentru români: este, deopotrivă, Ziua Independenţei de Stat, Ziua Victoriei Naţiunilor Unite asupra Germaniei hitleriste şi Ziua Europei.
- 11 Mai 2011
- Citeste
Marghita - A fost dezvelit bustul lui Avram Iancu
La 8 mai 2011, Asociaţia Cultural-Patriotică "Avram Iancu" din municipiul Marghita a organizat manifestarea de dezvelire a bustului lui Avram Iancu, realizat de Mircea Spătaru.
- 11 Mai 2011
- Citeste
Turneu de minibaschet la Salonta
În organizarea DJST Bihor şi a CS Arany Janos Salonta, sâmbătă şi duminică se va desfăşura la sala "Nicolae Talpoş" un turneu de minibaschet la fete, la care vor participa CSS CN "Arany Janos" Salonta, CSS CN "Mihai Eminescu" Oradea, CSU "Crişul" Oradea, LAPI Dej şi Altalanos Iskola Mezöbereny-Ungaria.
- 11 Mai 2011
- Citeste
Irina Bara a concurat în Franţa şi Italia
Cea mai titrată tenismenă bihoreană, Irina Maria Bara, legitimată la T.C. Iris Ştei, a participat la două turnee în străinătate. La concursurile din Franţa şi Italia, Irina a fost însoţită de tatăl său, Călin Bara, preşedintele-antrenor al clubului Iris.
- 11 Mai 2011
- Citeste


