Divizionara A de baschet masculin CSM Oradea şi-a aflat adversara din primul tur al Cupei României, dar şi din runda inaugurală a noului sezon al întrecerii naţionale.
Titlurile zilei
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
S-a stabilit "careul de aşi" al Cupei Davis
Echipele Argentinei, Franţei, Spaniei şi Serbiei s-au calificat în semifinalele Cupei Davis, după ce au trecut de formaţiile Kazahstanului, Germaniei, Statelor Unite ale Americii respectiv, Suediei.
- 11 Iulie 2011
- Citeste
Ultimul film "Harry Potter", omagiat în premieră de fani şi vedete la Bucureşti
Fanii "Harry Potter" vor putea să îi aducă un omagiu eroului lor, la premiera ultimului film din serie, "Harry Potter şi Talismanele Morţii - Partea 2", mâine, în Bucureşti.
- 11 Iulie 2011
- Citeste
Fetiţa cuplului Beckham se va numi Harper Seven
Harper Seven este numele ales de Victoria şi David Beckham pentru fetiţa lor, născută duminică, la Los Angeles, al patrulea copil al celebrului cuplu, anunţă publicaţia The Sun.
- 11 Iulie 2011
- Citeste
Halle Berry a sunat de două ori la poliţie din cauza unor "musafiri" nepoftiţi
Actriţa americană Halle Berry a telefonat de două ori la poliţie, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce persoane necunoscute i-au încălcat proprietatea.
- 11 Iulie 2011
- Citeste
Alexandru Cristea, orădeanul premiat la "Mamaia Copiilor"
Singurul orădean care a luat premiu la ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare "Mamaia Copiilor" a fost Alexandru Cristea. El a participat cu piesa „Purtat de val", muzică şi text Gabriel Băruţa, obţinând locul II la secţiunea "Interpretare", categoria a III-a.
- 11 Iulie 2011
- Citeste
Fotbalul şi Stăruinţa au fost sărbătorite cu fast la Săcueni
Timp de două zile, oraşul Săcueni a fost în sărbătoare, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înfiinţarea Clubului Sportiv Stăruinţa din localitate. Capul de afiş al programului a fost fotbalul, însă, dansul, spectacolul şi momentele festive au făcut şi ele deliciul celor prezenţi.
- 11 Iulie 2011
- Citeste
Azi, 12 iulie
- 11 Iulie 2011
- Citeste
Horoscop
- 11 Iulie 2011
- Citeste
Piaţa Obor a fost sacrificată pe taraba intereselor
Sectorul de legume-fructe din Piaţa Obor începe să devină o amintire, atât pentru sutele de comercianţi care aveau aici spaţiu de desfacere, cât şi pentru miile de orădeni obişnuiţi să găsească cele mai diverse şi mai ieftine produse.
- 11 Iulie 2011
- Citeste


