Potrivit prevederilor art. 122 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, orice persoană juridică străină, care are o reprezentanţă autorizată să funcţioneze în România, are obligaţia de a plăti un impozit anual.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Ultima zi de înscriere în START
Până în prezent, în Programul START s-au înscris, la nivel naţional, peste 300 de tineri aplicanţi. La data de 26 iulie, a demarat ce-a de-a doua etapă a înscrierilor în Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare - START 2011.
- 28 Iulie 2011
- Citeste
Amânare cu un an la alinierea laptelui crud de vacă la cerinţele comunitare
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a primit aviz favorabil de principiu de la Comisia Europeană (CE) pentru acordarea unei perioade suplimentare de tranziţie pentru alinierea la cerinţele comunitare a laptelui crud de vacă cu cel puţin un an peste data stabilită - 31 decembrie 2011.
- 28 Iulie 2011
- Citeste
Primul loc în regiune la valoarea investiţiilor greenfield
Ţara noastră se situează pe primul loc în regiunea Europei Centrale şi de Est în privinţa valorii investiţiilor străine de tip greenfield (de la zero) - 5,204 miliarde dolari în primele patru luni din acest an.
- 28 Iulie 2011
- Citeste
in memoriam
- 28 Iulie 2011
- Citeste
prima pagină
- 28 Iulie 2011
- Citeste
La Cetatea Oradea, pe-afară-i trasat parcul...
Lucrările demarate anul trecut în septembrie trebuiau finalizate până în martie acest an, însă condiţiile meteo din timpul iernii, respectiv câteva aspecte legate de structura de rezistenţă a zidului monumentului istoric au dus la unele întârzieri.
- 28 Iulie 2011
- Citeste
Azi, 29 iulie
- 28 Iulie 2011
- Citeste
Horoscop
- 28 Iulie 2011
- Citeste
Suplacu de Barcău - Zilele comunie la a VIII-a ediţie
Consiliul Local şi Primăria comunei Suplacu de Barcău organizează, în zilele de 30 şi 31 iulie a.c., ediţia a VIII-a a Zilelor comunei Suplacu de Barcău, ocazie cu care va avea loc o serie de manifestări cultural-artistice şi sportive.
- 28 Iulie 2011
- Citeste


