Prima etapă din sezonul 2011-2012 a Bundesligii, campionatul german de fotbal, a confirmat că aici continuă să se joace ofensiv. În primele şapte jocuri disputate s-au marcat 20 de goluri, adică aproape o medie de trei goluri pe partidă.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Give Peace a Chance - Concertul rock comemorativ a ajuns la a 17-a ediţie
Rock Filarmonica Oradea a organizat sâmbătă, 6 august, pentru al 17-lea an consecutiv, concertul rock comemorativ "Give Peace a Chance", de această dată dedicat împlinirii a 66 de ani de la atacurile cu bombă atomică asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki.
- 07 August 2011
- Citeste
Primul concurs de Frisbee canin din România
Terenul de fotbal din Sântion a fost ieri gazda primului concurs de Frisbee canin desfăşurat în România. Competiţia a făcut parte din turneul "Kathy Miller and Ruckus Challenge", iar la start s-au aliniat 20 de câini de diferite rase, veniţi din Belgia, Ungaria şi România.
- 07 August 2011
- Citeste
Locuri de muncă vacante
AJOFM Bihor pune la dispoziţia celor în căutarea unui loc de muncă 288 de posturi vacante, din acestea 278 fiind disponibile la Agenţia Locală Oradea. Pentru persoanele cu studii superioare, oferta este de 33 de posturi.
- 07 August 2011
- Citeste
Civili ucişi în Siria
Cel puţin 27 de civili au fost ucişi, iar alte câteva zeci răniţi, la Deir Ezzor (est) şi Houle, lângă Homs (centru), oraşe luate cu asalt duminică de armata siriană, pentru a reprima revolta împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, au anunţat organizaţii neguvernamentale, citate de AFP.
- 07 August 2011
- Citeste
Arestări la Londra
Poliţia britanică a anunţat că 42 de persoane au fost arestate în urma violenţelor din noaptea de sâmbătă spre duminică de la Londra, în timpul cărora 26 de poliţişti au fost răniţi, opt fiind transportaţi la spital.
- 07 August 2011
- Citeste
Incendii de vegetaţie în Extremul Orient rus
Pompierii luptă împotriva a 11 incendii de vegetaţie, pe o suprafaţă de 32 de hectare, în Extremul Orient rus, a anunţat duminică Biroul de presă la Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.
- 07 August 2011
- Citeste
Azi, 8 august
- 07 August 2011
- Citeste
Horoscop
- 07 August 2011
- Citeste
Termen 16 august: Depunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2011
Operatorii economici, indiferent de forma de organizare şi forma de proprietate, au obligaţia să întocmească şi să depună raportările contabile la 30 iunie 2011 la unităţile fiscale teritoriale până marţi, 16 august, inclusiv.
- 07 August 2011
- Citeste


