Potrivit unui Proiect de Regulament al Băncii Naţionale a României (BNR), aplicabil şi sucursalelor băncilor străine, creditele de consum vor avea o scadenţă de cel mult cinci ani, clienţii fiind obligaţi să aducă garanţii de 133% din valoarea împrumutată.
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
Din această lună, licenţierea agenţilor de vânzări din asigurări
Fiecare agent de asigurări atestat va avea un card ce va conţine informaţii despre cursurile urmate şi calificarea obţinută.
- 07 Septembrie 2011
- Citeste
Subiecte sensibile (II)
Un mare şi distins iatroistoric (Radu Iftimovici) a publicat recent, într-un săptămânal, un articol în care arată că, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, evreii erau luaţi şi duşi în lagărele morţii, la Bucureşti s-a deschis o Facultate de Medicină pentru evrei, cu profesori evrei.
- 07 Septembrie 2011
- Citeste
Remiză sinonimă cu ratarea calificării - România - Franţa 0-0
Echipa de fotbal a României a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut marţi seara, pe teren propriu, contra reprezentativei Franţei.
- 07 Septembrie 2011
- Citeste
Germania, Italia şi Spania s-au calificat la EURO 2012
Meciurile disputate marţi seara în cadrul preliminariilor Campionatului European 2012 au consfinţi calificarea unor echipe naţionale la turneul final de anul viitor, ce se va desfăşura în Ucraina şi Polonia, dar şi menţine suspansul în privinţa altora.
- 07 Septembrie 2011
- Citeste
Un deţinut român s-a sinucis într-o închisoare din Sicilia
Un deţinut român în vârstă de 26 de ani s-a sinucis într-un penitenciar din Sicilia, spânzurându-se cu fâşii din lenjeria patului. Numeroşi români s-au adunat în faţa penitenciarului Petrusa din Agrigento (Sicilia), protestând faţă de condiţiile de detenţie din Italia.
- 07 Septembrie 2011
- Citeste
Avion de pasageri, prăbuşit în Rusia
Un avion de linie Yakovlev 42 ( Yak-42) s-a prăbuşit, ieri, în apropierea aeroportului Iaroslavl (la 300 de kilometri nord-est de Moscova), provocând moartea a 44 dintre cele 45 de persoane aflate la bord.
- 07 Septembrie 2011
- Citeste
CE critică încălcarea drepturilor romilor din Italia
Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Thomas Hammarberg, a criticat dur Italia pentru nerespectarea drepturilor romilor şi imigranţilor, conform unui raport despre situaţia din această ţară, informează Corriere della Sera în ediţia electronică.
- 07 Septembrie 2011
- Citeste
Explozia din faţa Înaltei Curţi de Justiţie din New Delhi
Explozia din faţa Înaltei Curţi de Justiţie din New Delhi, soldată cu nouă morţi şi 40 de răniţi, ieri dimineaţă, a fost un atac "terorist", a declarat ministrul indian de Interne.
- 07 Septembrie 2011
- Citeste
CS Crişul şi-a inaugurat sediul
De acum, longevivul club orădean îşi desfăşoară într-un sediu adecvat din incinta Primăriei, care a fost inaugurat ieri în prezenţa unor reprezentanţi ai autorităţilor centrale, locale, bisericii, antrenorilor şi altor angajaţi ai acestei structuri sportive.
- 07 Septembrie 2011
- Citeste


