Niciodată nu i-ar fi trecut prin cap tăietorului de lemne, atunci când a adus trunchiurile în complexul Kings Land, din pădurile Ineului de Criş, ca înăuntrul fiecărui buştean de stejar stă ascunsă o operă de artă.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Laleaua neagră a Europei
De toate are parte poporul în ţara asta, de televiziuni, de politicieni, de milionari, vedete cu mâna mereu la prohab, dar iată că acum are şi-un partid, Partidul Poporului. Cel care a distrus în bună măsură gazetăria în România, Dan Diaconescu, atacă şi politica.
- 20 Septembrie 2011
- Citeste
La Filarmonica de Stat Oradea - Brahms şi Bartholdy, în cel de-al doilea concert simfonic
După deschiderea oficială a noii stagiuni la Filarmonica de Stat Oradea, conducerea instituţiei a organizat marţi, 20 septembrie, o conferinţă de presă care i-a avut ca invitaţi pe Amalia Pop, pianistă, şi pe Radu Popa, dirijorul Filarmonicii de Stat „Banatul" din Timişoara.
- 20 Septembrie 2011
- Citeste
Trofeul „Femina", la ediţia a II-a
În 24-25 septembrie 2011 se va disputa la Arena Voinţa a doua ediţie a Trofeului „Femina" la tenis, turneu adresat doamnelor şi domnişoarelor din Oradea şi judeţul Bihor, organizat de Clubul Sportiv „Voinţa" în colaborare cu primăria municipiului Oradea.
- 20 Septembrie 2011
- Citeste
Concursuri de şah, table şi cruce la Cupa Derşidaniada
- 20 Septembrie 2011
- Citeste
DECESE - COMEMORĂRI
- 20 Septembrie 2011
- Citeste
Azi, 21 septembrie
- 20 Septembrie 2011
- Citeste
Horoscop
- 20 Septembrie 2011
- Citeste
O carieră muzicală de succes
Artistul orădean Lucian Maliţa a început şcoala de muzică (clasele I-V) la Oradea, cu Boda Oskar, un mare profesor de vioară şi animator cultural. .
- 20 Septembrie 2011
- Citeste
"Caietele Oradiei", răsfoite de elevii de la Arte
Colectivul redacţional al revistei "Caietele Oradiei" s-a întâlnit ieri cu elevii Liceului de Artă, pentru a-i cunoaşte personal şi a-i felicita pe cei care au colaborat cu lucrări de grafică la ilustrarea celui mai recent număr al revistei - 10-11
- 20 Septembrie 2011
- Citeste


