Liceul privat „Don Orione" din Oradea şi Colegiul „Sfântul Iosif" din Debreţin au participat anul acesta la un concurs de proiecte organizat de Academia Şcolilor Central-Europene (ACES) şi susţinut financiar de Erste Bank.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Una cald, alta rece: pe Alecsandri nu se mai trece
Începând de joi, strada Vasile Alecsandri este din nou închisă circulaţiei rutiere. După ce în luna august, artera a făcut obiectul investiţiilor efectuate de Electrocentrale, acum a venit rândul celor de la Compania de Apă să-şi demareze propriile lucrări.
- 09 Octombrie 2011
- Citeste
Manifestări organizate de Ziua Oradiei
Programul va debuta miercuri, 12 octombrie, la ora 11.00, în Sala Mare a Primăriei Oradea, cu şedinţa festivă a Consiliului Local.
- 09 Octombrie 2011
- Citeste
Ediţia XX-a a Crosului Toamnei orădene - Sute de participanţi au alergat în Parcul Brătianu
Peste 400 de participanţi, în majoritate copii, s-au aliniat la startul crosului Toamnei orădene. Chiar şi câţiva zeci de preşcolari au sfidat vremea destul de rece şi instabilă pentru câteva minute de alergare în jurul Parcului Brătianu.
- 09 Octombrie 2011
- Citeste
Palatul Baroc - Colaborare în restaurarea patrimonilor arhitecturale
Complexul Muzeului Ţării Crişurilor a fost gazda unei expoziţii inedite cu titlul „Curtea Regală din Venaria Reale. Istoria, arhitectura, restaurarea şi splendoarea Palatului Regal", eveniment organizat cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la unificarea Italiei.
- 09 Octombrie 2011
- Citeste
Ultimele acorduri ale Toamnei orădene
Concertele de la sfârşitul săptămânii trecute, ultimele din cadrul Toamnei orădene, au ţinut la foc călduţ orădeni prezenţi în centrul oraşului, în special pe cei tineri.
- 09 Octombrie 2011
- Citeste
Fără „ştrangulări" pe centura Oradiei - Se circulă pe patru benzi pe Podul Densusianu
Sâmbătă, în jurul prânzului, după mai bine de două săptămâni de la finalizarea lucrărilor, autorităţile locale au decis să dea drumul circulaţiei rutiere pe noul pod ridicat peste Crişul Repede, investiţie prevăzută în „Proiectul de modernizare şi extindere Centura Oradea".
- 09 Octombrie 2011
- Citeste
Fără "strălucire" în faţa oltenilor - FC Olt - Luceafărul Felix 1-0 (1-0)
Bihorenii de la Luceafărul Felix au suferit o nouă înfrângere în seria secundă a Ligii a II-a la fotbal. În etapa a 8-a, echipa pregătită de Călin Moldovan a cedat pe terenul echipei FC Olt, care s-a impus cu 1-0 (1-0).
- 09 Octombrie 2011
- Citeste
Nu mai batem pe nimeni - România - Belarus 2-2 (1-1)
România şi Belarus au terminat la egalitate, 2-2 (1-1), vineri seara, pe "Arena Naţională" din Bucureşti, într-un meci fără miză din Grupa D a preliminariilor Campionatului European de fotbal din 2012.
- 09 Octombrie 2011
- Citeste
Pentru producătorii agricoli, ajutoare de stat de 779 milioane de lei
Pentru perioada 2011-2012, Guvernul a aprobat ajutoare de stat în valoare totală de peste 779 de milioane de lei pentru producătorii agricoli.
- 09 Octombrie 2011
- Citeste


