Asociaţia Down Oradea România (ADOR) a marcat, ieri, împlinirea a 20 de ani de activitate printr-o conferinţă de presă organizată la sediul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", cu care are încheiat un parteneriat de aproape 10 ani.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Serbarea toleranţei şi frumuseţii culturale - Micii orădeni s-au prins în hora diversităţii
Cei mai sinceri promotori ai diversităţii culturale orădene şi-au dat mânuţele într-o sebare pe cinste. Copiii de la mai multe grădiniţe din oraş, supravegheaţi de educatoarele lor, au prezentat un spectacol de dansuri, obiceiuri şi cântecele româneşti, ungureşti, germane şi ţigăneşti.
- 29 Noiembrie 2011
- Citeste
Elevii de la Liceul Greco-Catolic militează pentru protejarea mediului
Elevii din clasa a III-a B Step by Step, de la Liceul Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu" din Oradea au ieşit ieri, în stradă, cu un scop precis: acela de a împărţi materiale de atenţionare pentru protejarea mediului înconjurător, pliante create de ei la clasă.
- 29 Noiembrie 2011
- Citeste
Concert simfonic gratuit la Filarmonică, de 1 Decembrie
Filarmonica de Stat Oradea le oferă orădenilor, mâine, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, un concert simfonic, din programul căruia vor face parte pagini celebre din creaţia compozitorilor Enescu, Bartók, Drăgoi, Porumbescu, Negrea, Silvestri, Ivanovici, Pautza, Dimitrescu şi Dinicu.
- 29 Noiembrie 2011
- Citeste
Cronica unui protest anulat: O furtună într-o (vuş)cană cu apă
Mitingul de protest anunţat pentru data de 1 Decembrie de locuitorii din cartierul Ioşia nu va mai avea loc, deoarece nu au fost primite aprobările necesare.
- 29 Noiembrie 2011
- Citeste
Deşi este tot cu casa în spinare - Muzeul Ţării Crişurilor se (z)bate pentru dotare
La Complexul Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, chiar dacă nu are în acest moment un sediu adecvat pentru desfăşurarea propriei activităţi, dotarea continuă, ultimul proiect câştigat asigurând crearea a trei laboratoare de restaurare de înaltă performanţă.
- 29 Noiembrie 2011
- Citeste
23 de denumiri pentru străzi nou create în Oradea
La şedinţa de ieri a Consiliului Local Oradea, aleşii au aprobat atribuirea unor denumiri străzilor orădene nou create din zona străzii Nojoridului, din cartierul Oncea, Episcopia Bihor şi Calea Clujului.
- 29 Noiembrie 2011
- Citeste
Între 1 Decembrie 1918 şi Europa actuală
Multe dintre marile evenimente ale istoriei naţionale s-au desfăşurat în prima lună de iarnă. Aşa s-a întâmplat şi în urmă cu 73 de ani când, la 1 Decembrie 1918, s-a realizat unul dintre lucrurile inevitabile ale mersului istoriei: unirea Transilvaniei cu România.
- 29 Noiembrie 2011
- Citeste
Fondurile europene încă se absorb cu „paiul" - Administraţiile locale bihorene nu se înghesuie la depunerea de proiecte
Prefectul Gavrilă Ghilea a prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă, situaţia absorbţiei fondurilor europene la nivelul judeţului Bihor până la începutul lunii noiembrie.
- 28 Noiembrie 2011
- Citeste
Fotbalistele orădene au remizat sub Dealul Florilor
Motorul Oradea a obţinut un punct preţios în cadrul etapei a 8-a a Ligii I de fotbal feminin, Seria Vest. Elevele antrenorului Papp Attila au remizat în deplasare, scor 1-1, cu Independenţa Baia Mare.
- 28 Noiembrie 2011
- Citeste


