Preşedintele UNPR Bihor, Gheorghe Pintea, a anunţat că, începând de ieri, 14 februarie, filiala pe care o conduce a demarat o campanie de strângere de ajutoare pentru persoanele din judeţele Buzău şi Vrancea afectate de condiţiile meteo din ultima perioadă.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
ITM Bihor - Amenzi de peste 360.000 lei în ianuarie - Sancţiuni pentru munca la negru
În prima lună a acestui an, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor a efectuat controale la 383 agenţi economici, aplicând 485 de sancţiuni contravenţionale.
- 14 Februarie 2012
- Citeste
Un tânăr aflat în dificultate are nevoie de ajutor - Mulţumiri pentru binefacere
Omenia este o virtute rară, care nu a pierit din rândul orădenilor. Iată că apelurile disperate la compasiune şi ajutor au găsit eco şi, într-un gest cu adevărat creştinesc, lui Sebastian Iftimi de 26 de ani i s-a donat o importantă sumă de bani.
- 14 Februarie 2012
- Citeste
Preliminarii Liga Mondială - Poloiştii pregătesc meciul cu Grecia la Oradea
- 14 Februarie 2012
- Citeste
Inter amână negocierile cu Chivu
Impresarul Ioan Becali a declarat pentru site-ul interistaweb.it că oficialii clubului Internazionale Milano au amânat pentru luna martie discuţiile cu privire la contractul fundaşului Cristian Chivu, care expiră la finalul acestui sezon.
- 14 Februarie 2012
- Citeste
Van Basten, pe banca lui Heerenveen
- 14 Februarie 2012
- Citeste
Alex Ferguson, acţionar la un club modest
Managerul echipei Manchester United, Sir Alex Ferguson, a devenit acţionarul cu numărul 500 al grupării de liga a IV-a Accrington Stanley, care a devenit cunoscută la mijlocul anilor '80 după ce numele i-a fost menţionat într-o reclamă pentru lapte.
- 14 Februarie 2012
- Citeste
Bucurie mare pentru calificare
Pentru componenţii CS Crişul locul 4 de la finalul sezonului regulat al Superligii Naţionale de polo reprezintă o mare victorie, ţinând cont de media scăzută de vârstă de lotului.
- 14 Februarie 2012
- Citeste
"Triunghiular" românesc în Ungaria
FC Bihor va disputa astăzi primele jocuri amicale din cantonamentul din Ungaria. Echipa orădenă va fi protagonista unui triunghiular organizat la Debrecen alături de formaţiile de Liga a III-a, Unirea Valea lui Mihai şi Gloria Arad.
- 14 Februarie 2012
- Citeste
Turneul final al Superligii de polo - Crişul Oradea, surpriza din play-off
O echipă alcătuită preponderent din juniori a reuşit să încheie sezonul regulat al Superligii Naţionale de polo pe locul 4 şi să acceadă la turneul final.
- 14 Februarie 2012
- Citeste


