*Creşterea subvenţiilor în acest domeniu ar putea aduce, la finele anului viitor, o dublare a agricultorilor care vor intra în sistemul de certificare ecologică.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Magia neagră a "vrăjitorului alb"
Mental, tactică şi puţin misticism: Herve Renard nu a neglijat nimic pentru a-şi îndeplini visul de a câştiga Cupa Africii pe Naţiuni cu Zambia, care a învins Coasta de Fildeş, scor 8-7, în finală după executarea loviturilor de departajare.
- 14 Februarie 2012
- Citeste
Piţurcă a convocat 12 "stranieri"
Selecţionerul Victor Piţurcă a decis să trimită faxuri de convocare, de principiu, la meciul amical România - Uruguay (29 februarie, de la ora 20.30, de pe Arena Naţională) unui număr de 12 jucători români legitimaţi la cluburi din străinătate.
- 14 Februarie 2012
- Citeste
Prima pagină
- 14 Februarie 2012
- Citeste
DECESE - COMEMORĂRI
- 14 Februarie 2012
- Citeste
Anul trecut - Veniturile SIF Muntenia au crescut cu 20%
- 14 Februarie 2012
- Citeste
Cursul a rămas uşor sub 4,35 lei/euro
- 14 Februarie 2012
- Citeste
Whitney Houston intră în eternitate - Ultimul drum spre casă
Cântăreaţa Whitney Houston va fi înmormântată sâmbătă, la prânz, în oraşul ei natal Newark, din statul New Jersey, iar slujba funerară va avea loc în biserica unde artista cânta când era copil, a declarat un reprezentant al unei firme de pompe funebre care se ocupă de eveniment.
- 14 Februarie 2012
- Citeste
Sală de fitness şi valet pentru Lara Fabian - Fiţe fără frontiere
Cântăreaţa Lara Fabian, care va susţine două concerte la Sala Palatului din Bucureşti, pe 17 şi 18 martie, va avea la dispoziţie pe parcursul şederii la hotel o sală de fitness şi o zonă de bar, amenajate special pe etajul unde va sta, precum şi un valet personal.
- 14 Februarie 2012
- Citeste
Festivalul de la Berlin - Premiu pentru Angelina
Actriţa americană Angelina Jolie a fost recompensată cu Cinema for Peace Award, luni seară, în cea de-a cincea zi a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (9 - 19 februarie), pentru lungmetrajul ei de debut în regie, "In The Land Of Blood And Honey".
- 14 Februarie 2012
- Citeste


